Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Portul mineralier Galați, modernizat cu bani europeni. ”Acest oraș va dăinui și peste sute de ani datorită portului”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Lucrări ample de modernizare la portul mineralier din Galați - principalul punct de aprovizionare cu materii prime a combinatului siderurgic.  

Numărul danelor funcționale va fi dublat, de la 8 la 16, a anunțat Administrația Porturilor Dunării Maritime. Costurile se ridică la nu mai puțin de 46 de milioane de euro.

Este cel mai mare proiect care vizează modernizarea portului construit cu mai bine de 40 de ani în urmă.

Construit în 1982, portul mineralier din Galați este operat de combinatul siderurgic în exclusivitate și este un adevărat motor economic al regiunii de sud-est.

Cele mai multe materii prime sunt transportate pe Dunare, la fel cum o parte importantă a produselor finite, tablă în special, pleacă la export tot pe fluviu. Administrația Porturilor Dunării Maritime va finanța cu bani europeni refacerea cheului și a platformelor. 

Citește și
meduze
Portul Tomis din Constanța, invadat de milioane de meduze din specia „aurelia aurita". Explicația unui expert

Marcela Costea, director General APDM Galați: ”Reabilitarea și modernizarea a șaisprezece dane în lungime de aproape doi kilometri și trei noi platforme portuare. Rezultatul pe care proiectul dorește să îl obțină este o creștere a traficului de marfă cu 1% în primii 5 ani de la implementarea proiectului, astfel încât, până în 2050, creșterea să fie de 35%".

85% din bani provind din fonduri europene

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: ”Investiția aceasta de 46 de milioane de euro, care cumva vine pe lângă celelalte investiții în infrastructura portuară, nu face decât să mă bucure și să îmi de speranța că într-adevăr acest oraș va dăinui și peste zeci și sute de ani tocmai datorită portului".

Licitația a fost câștigată de o asociere de 6 firme românești. Acestea vor avea la dispoziție o jumătate de an pentru proiectare și 14 luni pentru execuția lucrărilor.

Ion Asanache, reprezentant al firmei de proiectare: ”Vom moderniza partea de dane 1-4, 5-6 și 7-8, iar danele 9 și 16 vor fi supuse unui proces de modernizare, de reabilitare integrală, de punere sub funcțiune a acestora și de realizare a unei platforme în spetele acesteia".

85% din sumele necesare pentru lucrări provin din bani europeni, iar diferența - de la bugetul de stat. În prezent, portul mineralier are 8 dane funcționale, din care 4 sunt utilizate mai des.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult