Pe ce cheltuie românii cei mai mulți bani. Față de 2021, anul trecut cheltuielile au fost mai mari cu aproape 20%
Your browser doesn't support HTML5 video.
Realitatea, confirmată de Institutul Național de Statistică, diferă de la o familie la alta. Cei care au bani puțini, cum sunt șomerii și pensionarii, au fost afectați cel mai mult pentru că prețul alimentelor de bază și facturile au crescut.
Unora nu le mai rămâne aproape nimic pentru sănătate, economii ori investiții. Față de 2021, anul trecut cheltuielile au fost mai mari, în medie, cu aproape 20 de procente, în timp ce veniturile nu au crescut la fel de mult.
Deși cei mai mulți bani din bugetul unei familii se duc pe mâncare, românii sunt mai atenți cu ce pun în coș. În plus, își fac cumpărăturile în zilele când sunt anunțate promoții la diferite produse.
Elena Pantazie: „Găsesc și multe reduse. Este promoție la multe. Pe promoții, pentru că în rest sunt foarte scumpe celelalte. Am găsit mai ieftine și am luat de toate”.
Doar strictul necesarCarmen Voica: „Plănuim, facem meniul pe o săptămână și strict ce ne trebuie. Nu luăm excesiv. Aproape dublu plătesc pentru aceleași produse pe care le iau de fiecare dată”.
Veniturile totale medii ale unei familii au fost anul trecut, în trimestrul al III-lea, de 6.668 de lei lunar, în creștere cu aproape 17 procente față de 2021.
Din această sumă cheltuielile totale au însemnat mai bine de 87%, adică 5.816 lei lunar pe gospodărie.
Traiul scump și prețurile mari i-au surprins și pe bucătarii români stabiliți de peste 20 de ani în Marea Britanie.
Maria și Ion, români stabiliți în Anglia: „Prețurile mai mari decât în Marea Britanie. Am rămas un pic surprins. Pe două pungi am cheltuit în jur de cinci milioane. Jumătate din pensia tatălului meu. Am rămas suprins. Te uiți și zici „ehh, 200 de ron” și te gândești e aproape 50 de lire”.
Cu o inflație medie națională de peste 15%, cel mai greu au dus-o anul trecut familiile în care există un șomer.
În cazul lor, cheltuielile au crescut cu aproape 30% pentru că toți banii s-au dus pe bunurile și serviciile care s-au scumpit cel mai mult, adică alimente de bază și utilități.
În cazul pensionarilor, costurile suplimentare pentru un nivel de viață ca în 2021 sunt de peste 17 procente, iar în cel al familiilor de salariați cheltuielie sunt mai mari cu 15% față de anul anterior.
Cel mai puțin au resimțit scumpirile agricultorii care au cumpărat mai puține alimente.
Pe ce cheltuie românii cei mai mulți baniDin totalulul cheltuielilor, peste 61%, adică 3.500 de lei se duc pe consum, adică pe mâncare, facturi, carburanți și lucruri necesare prin casă.
La capitolul contribuții și impozite, un român alocă aproximativ 30% din buget, adică puțin peste 1.800 de lei. Ceea ce înseamnă că îi rămân foarte puțini bani pentru alte cheltuieli. Investițiile, de exemplu, reprezintă doar 1,2% , adică 70 de lei.
Dacă privim toate tipurile de cheltuieli, așa cum arată în graficul prezentat de INS și comparăm cu anul 2021, ne permitem tot mai puține lucruri.
De exemplu, în 2022 am alocat mai puțini bani pentru băuturi alcoolice, nu am mai investit atât de mult în dotarea și întreținerea locuinței și ne-am îngrijit mai puțin de sănătate.
Față de aceeași perioadă a anului trecut, cheltuielile cu produsele alimentare au crescut cu aproape 40 de procente, cele legate de întreținerea locuinței cu peste 17%, iar la transport am plătit cu 11% mai mult.
Radu Ciobanu, profesor de economie: „Vedem din start că cetățenii români alocă mai mulți bani din coșul de cosum pentru alimente și pentru plata facturilor. Asta înseamnă că sumele de bani pentru alte lucruri sunt din ce în ce mai mici și vorbim de activități de recreere, vacanțe, hoteluri, restaurant și, de acolo, din ce în ce mai puțini bani pentru sănătătate și educație”.
În noiembrie anul trecut, inflația a ajuns la peste 16,8%, potrivit datelor INS.