Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orban despre CEC Bank: „Sunt adeptul listării la bursă a tuturor companiilor de stat”

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că este adeptul listării pe bursă a tuturor companiilor de stat.

"Eu sunt clar adeptul listării la bursă a tuturor companiilor de stat, că este vorba de Hidroelectrica, de CEC Bank sau de aeroporturi sau de alte companii", a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.

El a spus că are acceaşi viziune cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, în opinia căruia CEC Bank ar trebui listată la bursă, transmite Agerpres.

"Aceeaşi viziune. După opinia mea, companiile trebuie listate la bursă, pentru că, în momentul în care listezi la bursă compania, ai foarte multe avantaje. În primul rând, evaluarea companiei se face de către piaţă. În al doilea rând, o dată ce îţi intră acţionari, chiar şi minoritari, fiind în structura acţionariatului, ai obligaţii de a respecta drepturile acţionarilor minoritari. De asemenea, listarea la bursă presupune creşterea transparenţei în cadrul companiei respective. Mai mult decât atât, există şi posibilitatea de a obţine finanţări prin intermediul listării la bursă a companiei de stat", a explicat prim-ministrul.

Ludovic Orban a subliniat că este foarte important ca aceste companii să fie bine pregătite pentru a fi listate pe bursă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult