Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noile curse introduse de Tarom. Compania visează să zboare din nou spre profit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tarom introduce curse noi şi visează să zboare din nou spre profit. De la 1 iulie avioanele companiei naţionale vor decola din Constanța, Sibiu, Timişoara şi Cluj spre Europa.

Asta în condiţiile în care Tarom aşteaptă completarea flotei cu alte două aeronave de capacitate mare şi are liber de la Guvern să se administreze, fără prea multe constrângeri.

Cele două aeronave Boeing 737-800 NG vor ateriza pe Otopeni în iunie, iar o lună mai târziu vor fi lansate curse noi.

Sunt vizate aeroporturile din ţară. Din Timişoara se va zbura spre Paris şi Stuttgart, de la Cluj la Paris, iar de la Sibiu la Stuttgart. Din vară, Tarom vrea să lege Chişinăul de Constanța pentru un mic spor de turişti pe litoralul românesc.

Timișoara - Paris Timișoara - Stuttgart Cluj - Paris Sibiu - Stuttgart Chișinău - Timișoara Constanța - Chișinău

Citește și
tarom
Tarom zboară spre una dintre cele mai populare destinații europene. Cât costă biletele

Aeroporturile mici din România au fost ţintite de compania naţională şi pentru alte curse, de data asta interne. Din această primăvară se zboară de trei ori pe săptămâna de la Cluj la Iaşi şi de patru ori de la Iaşi la Timişoara.

Curse interne noi la Tarom:

- Iaşi - Cluj - Iaşi (3 zile pe săptămână)

- Iași - Timișoara (4 zile pe săptămână )

Cu aceste planuri, Tarom speră să ajungă la venituri cu 21 la sută mai mari în 2018, un buget de peste 320 de milioane de euro.

Tarom intenţionează să revină agresiv pe piaţă şi se aşteaptă la un flux mai mare de pasageri. Compania are şi un plan de măsuri. A mutat ghişeele de check-in pe terminalul nou din Otopeni, iar pentru cei împrieteniţi cu tehnologia, compania naţională vrea să investească în sistemul online de check-in.

Compania a pierdut în 2016 statutul de lider în România. În acest moment se afla după Wizz Air şi Blue Air ca număr de pasageri transportaţi.

Ca să nu cedeze şi mai mult, Guvernul a scos compania din lista societăţilor de stat care trebuie să respecte legea privind întărirea disciplinei financiare. Adică, bugetul poate fi adoptat doar prin ordin de ministru, iar directorul general poate mări salariile sau investiţiile şi poate face mai multe angajări.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult