Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ne așteaptă un an greu, dar avem șanse să evităm recesiunea care dă frisoane Europei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Economia noastră va avansa cu pași mărunți în următorii ani și va reveni la o creștere de 5% cât am avut, până anul acesta abia, în 2025.

Datele de la Institutul de Statistică indică o încetinire a economiei în această toamnă, mai ales din cauza reducerii producției industriale. Pe de altă parte, oficialii susțin că deși ne așteaptă un an greu avem șanse să evităm recesiunea, care dă frisoane Europei.

Abia în 2025 ar urma ca economia noastră să ajungă la un vârf de creștere de 5%, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Finanțelor. Până atunci, se anunță câțiva ani dificili, în care avansul va fi în pași mărunți. Acum, sunt semne clare de încetinire a economiei.

Evoluția Produsului Intern Brut din primele nouă luni, potrivit Institutului de Statistică.

Am consumat mai puțin, iar motoarele industriei au funcționat mult mai lent. Acestea sunt motivele pentru care economia noastră frânează. Deși avem o creștere de 4,3% între ianuarie și septembrie, iese în evidență ritmul diminuat în ultimele trei luni, când avansul a fost de doar 1,3% față de trimestrul anterior.

Dacă ne uităm și la inflație - vedem de ce consumul a încetinit. Am mers mai rar la cumpărături, am și tăiat de pe listă pentru că avem o inflație în creștere. 16% e acum, în 2023, scumpirile ar fi la jumătate și abia în următorii ani ar scădea spre 3%.

Adrian Codirlașu, economist: “Ce a contribuit la evoluția economiei a fost mai degrabă partea privată - creșterea de consum, de asemenea partea de servicii a contribuit substanțial.”

Datele de la Institutul de Statistică arată că industria suferă cel mai mult din pricina crizei energetice. O confirmă specialiștii în domeniu.

Christian Năsulea, profesor de economie: “Vedem o scădere de 0,7%, avem o reducere a activității industriale pe primele nouă luni. Consumatorii industriali au fost grav afectați de prețurile foarte mari la energie. măcar dacă e să avem o perioadă mai dificilă, ea să ne ajute să readucem sub control prețurile, să oprim această creștere galopantă care face foarte mult rău.” Ne vom confrunta în continuare cu scumpiri, iar lefurile nu vor ține pasul. De la un salariu mediu net de puțin peste 4.000 de lei, cât este acum, vom ajunge abia în 2025 la peste 5.000 de lei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult