Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Monedele la care Uniunea Europeană vrea să renunțe. De ce s-a luat în calcul această decizie

Comisia Europeană a demarat luni o procedură de consultare publică cu privire la utilizarea micilor monede de 1 şi 2 eurocenţi, în vederea unei eventuale propuneri legislative, care ar putea duce la eliminarea acestora.

În timpul celor 15 săptămâni de consultare, atât simpli cetăţeni, cât şi instituţiile interesate sunt invitate să îşi exprime punctul de vedere şi sugestiile cu privire la acest subiect, relatează Agerpres.

Ulterior, Executivul comunitar va realiza o analiză şi un studiu de impact cu privire la utilizarea acestor mici monede, ţinând cont printre altele de punctele de vedere strânse.

Pe această bază, Comisia "va decide, la finele lui 2021, dacă se impune o propunere legislativă cu privire la introducerea unor reguli uniforme pentru plăţile cu numerar în zona euro şi cu privire la o posibilă eliminare a monedelor de 1 şi 2 eurocenţi".

În cadrul procedurii de evaluare, Comisia va analiza cu atenţie impactul economic, social şi cel asupra mediului al introducerii unor reguli uniforme. Orice viitoare propuneri cu privire la acest subiect vor fi bazate pe rezultatul evaluării.

Citește și
Elveţienii au respins, prin referendum, propunerea care ar fi limitat libera circulaţie cu UE
Elveţienii au respins, prin referendum, propunerea care ar fi limitat libera circulaţie cu UE

Potrivit analiştilor, monedele de 1 şi 2 eurocenţi costă foarte mult pentru a fi fabricate şi deseori ajung în portofelele cetăţenilor fără a fi utilizate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult