Mii de pensii recalculate greșit. Când își vor primi banii cei aflați în această situație
Directoarea instituţiei, Cornelia Miclea, a declarat luni că a început reverificarea dosarelor aferente deciziilor oprite de la distribuire, fără a putea preciza care sunt motivele care au stat la baza eventualelor greşeli ş nici termenul la care vor fi finalizare reverificările.
„Solicitarea care s-a făcut, de reţinere de la distribuire a deciziilor, a venit ca urmare a solicitării din partea Casei Naţionale de Pensii Publice de verificare a unor fişiere care cuprindeau elemente care stăteau la baza stabilirii unor drepturi începând cu 1 septembrie 2024 care în urma unor verificări am constatat că există anumite suspiciuni rezonabile de a fi eronate. Din dorinţa de a nu ajunge la beneficiarii noştri decizii greşite, care ulterior să genereze debite, am considerat important, la nivel de instituţie, ca aceste decizii să fie reţinute de la plată. Listele au fost comunicate atât Casei Naţionale de Pensii Publice cât şi Oficiului Poştal Judeţean. Aceste decizii vor fi reanalizate, nu înseamnă că sunt greşite, doar că, existând anumite suspiciuni de date eronate – fie elemente de stagiu, fie de cuantum al pensiei, fie de număr de puncte stabilit – am considerat că este extrem de important să nu generăm anumite nemulţumiri în rândul pensionarilor prin comunicarea unor decizii posibil eronate”, a declarat luni, pentru Ziarul Unirea, preşedintele Casei Judeţene de Pensii Alba, conform News.ro.
Directoarea Casei de Pensii Alba a subliniat că au început reverificările deciziilor oprite de la distribuire şi s-a constatat că „multe dintre decizii sunt corecte”, acestea urmând a fi trimise beneficiarilor.
„Am avut pe listă undeva la cinci mii şi ceva de decizii care am dorit să le reanalizăm. Nu înseamnă că toate sunt greşite”, a subliniat Cornelia Miclea.
Aceasta a precizat că instituţia pe care o conduce a solicitat reţinerea de la distribuire a unor decizii de recalculare, dar niciodată nu a solicitat retragerea deciziilor de recalculare care fuseseră deja.
„În situaţia în care am reţinut anumite decizii şi se constată a fi cu elemente eronate ele vor fi revizuite. A preciza un termen este un pic greu de spus, pentru că suntem în curs de reanalizare a multor dosare. (...) Indiferent de data la care noi vom emite aceste decizii, drepturile se acordă începând cu data de 1 septembrie 2024. Nu putem face plata decât ca urmare a emiterii unor decizii corecte”, a mai afirmat Cornelia Miclea.
Ea a subliniat că cei care nu primesc deciziile de recalculare, „de la 1 septembrie vor primi drepturile cu care dânşii sunt în plată la data de 31 august”
Cornelia Miclea a precizat că nu s-au făcut analize care să permită a spune cu certitudine dacă este vorba despre o eroare de soft informatic sau despre erori umane în recalcularea pensiilor.