Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Măsuri economice pe timp de criză. Sindicaliștii cer cel puţin 50% din leafă pentru cei concediați

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dincolo de criza din sănătate, politicienii se tem şi de o criză economică. Şeful statului, miniştri, dar şi oficialii europeni, discuta măsurile prin care să susţină economia, şi populaţia.

Guvernul, vrea să lase mai mulţi bani la dispoziţia companiilor, prin amânarea plăţii, unor taxe şi impozite. Iar preşedintele discută cu şefa Comisiei Europene despre crearea unor culoare de transport pe care să aibă acces îndeosebi tirurile cu mâncare şi medicamente.

Pentru a stabili măsurile economice necesare, cei din Guvern au discutat marți, la distanţă, prin videoconferinţă - cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor. Miniştrii au fost în sala de şedinţe de la Palatul Victoria, iar premierul, de la Vila Lac, unde este în izolare.

Cei mai mulţi au venit cu măşti de protecţie, dar ministrul Muncii, Violeta Alexandru, s-a remarcat cu un echipament special.

Ludovic Orban, premier: „Este evident, în urma efectrelor economice, în urma epidemiei de coronavirus, va fi necesară adoptarea unor măsuri de susţinere, pe de o parte a compmaniilor afectate de epidemie şi clar măsuri de susţinere a angajaţilor.”

Citește și
Masca de protectie
OMS: Țările din Europa, epicentrul pandemiei, ar trebui să ia măsuri mai ”curajoase”

Concret, Guvernul vrea să lase mai mulţi bani la dispoziţia companiilor, prin amânarea plății unor taxe şi impozite. Şi populaţia va fi ajutată.

O variantă discutată este amânarea plății impozitelor locale până la 1 iunie. O altă luată în calcul este amânarea cu două luni a plății impozitului pe venit, în cazul anumitor persoane fizice. Păsuirea va fi, cel mai probabil, pentru cei care lucrează în sectoarele grav afectate de epidemia de coronavirus - de exemplu, pentru cei din turism, transporturi şi alimentaţie publică.

În plus, firmele care vor întrerupe activitatea şi vor trimite oameni în şomaj tehnic ar putea primi subvenţii pentru achitarea indemnizaţiilor salariaţilor. Sunt pregătite soluţii speciale şi pentru producătorii de echipamente de protecţie şi dezinfectanţi, care vor primi avizele necesare mai repede şi vor putea beneficia de ajutoare de stat.

Sindicaliştii au cerut şi asigurarea unui venit de cel puţin 50% din leafă, dar nu mai puţin 750 de lei pe lună pentru cei concediaţi. Răspunsul ar urma să-l primească mâine, în şedinţa de guvern, prima organizată prin teleconferinţă.

Până atunci, într-o videoconferinţa cu miniştrii, preşedintele Klaus Iohannis i-a informat că a vorbit cu şefa Comisiei Europene.

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Doamna preşedinte doreşte să limităm accesul persoanelor care vin din țări terţe, care nu sunt parte din UE şi care nu pot face dovada că au o problemă urgentă de rezolvat."

La noi, şeful Cancelariei premierului, anunţa că a avut discuţii cu şefii marilor magazine, farmaciilor, băncilor, companiilor telecom şi de utilităţi, iar:

Ionel Dancă: ''Mesajul lor este că sunt pregătiţi cu stocuri pentru perioada urmatoare'' şi sunt chiar semnale că ''cererea se va tempera'', după un vârf de cerere din ultimele zile.

Între timp, şi Banca Naţională da asigurări că sistemul bancar este solid.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR: „Recomandăm călduros tuturor clienţilor bancari să facă plăți online, cu cardul, să-şi păstreze depozitele acolo unde le au, să nu fie tentaţi neapărat de o conversie, pentru că evoluţiile valutare au fluctuaţia pe care o au.”

Ca să nu se blocheze circulaţia mărfurilor, oficialii europeni vor să creeze aşa numitele "benzi verzi" prin toată Europa, pe care vor circula doar tirurile cu mâncare şi medicamente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult