Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât vor creşte salariile bugetarilor până în 2022. Nimeni nu ştie de unde vin banii

Your browser doesn't support HTML5 video.

În timp ce, în aceste zile, bugetarii își așteaptă salariile cu teamă că vor primi mai puțini bani, ministrul Muncii îi asigură că lefurile au crescut și că vor mai crește, până în 2022. 

Însă angajații vorbesc despre un haos generalizat, din care nu mai ies nici specialiștii. Cert este că ministerele responsabile de aplicarea legii salarizării promit că toate problemele se vor rezolva. Cu alte cuvinte, în 2022, aceeași funcție va fi plătită la fel, indiferent de instituția publică, iar scăderile vor fi nesemnificative, subliniază Olguța Vasilescu.

”Echilibru, iar la muncă egală trebuie să fie salarii egale”. Așa au repetat toți miniștrii responsabili de aplicarea legii salarizării unitare, în timp ce angajațîi s-au rătăcit printre calcule, cifre și promisiuni.

Legea salarizării unitare a intrat în vigoare pe 1 iulie anul trecut și, conform proiectului, se bazează în principal pe ierarhizare. Veniturile bugetarilor vor crește în etape în următorii patru ani, chiar și cu 200% la salariile foarte mici, în funcție de salariul minim pe economie, care în prezent este de 1900 de lei.

Demnitarii vor avea cele mai mari venituri, egale cu câteva salarii minime pe economie. De exemplu 12, în cazul președintelui României. Acesta va fi urmat de premier, apoi de președinții Camerei, Înaltei Curți, ai CCR și de miniștri.

Citește și
Lia Olguta Vasilescu
Olguţa Vasilescu susţine că angajatorii de la privat care au scăzut salariile ”l-au furat” pe angajat

La bază se situează angajații cu funcții de conducere și în final cei care ocupă funcții de execuție - funcționari publici.

Aceștia vor lua câteva salarii minime pe economie - unii 8, alții 6, și așa mai departe, până la 1 - astfel încât lefurile vor crește ori de câte ori va fi majorat salariul minim, ca să se ajungă la un echilibru între funcții și salarii. Pentru ca acest lucru să fie posibil, guvernarea PSD a propus anual creșteri în patru etape, în medie de 25%, la diferite funcții din sistemul bugetar.

Concret, dacă președintele are astăzi un venit de peste 13.000 NET, în 2022 va avea peste 18.000 de lei - asta dacă salariul minim pe economie va crește la 2500 de lei brut, așa cum promite acum PSD.

Iar premierul, care are acum peste 10.000 de lei, în 2022 va avea aproximativ 16.000 de lei.

Conform proiectului, personalul medical va beneficia începând cu 1 martie 2018 de toată creșterea pe care celelalte categorii de bugetari o vor primi timp de mai mulți ani .

De pildă, un medic rezident, conform grilelor de salarizare - va avea peste 5700 de lei din luna martie, în timp ce un medic specialist va câștiga lunar peste 12.300 de lei.

Educația a avut o creștere de 20% la 1 ianuarie și va avea o altă majorare de 25% la 1 martie. Astfel încât dacă un profesor debutant cu studii superioare a avut în iulie anul trecut 2045 de lei salariu brut, în ianuarie a primit 2556 de lei brut, iar în 2022 ar trebui să câștige 4098 de lei brut.

Un profesor cu vechime de peste 40 de ani avea în iulie 2017 un salariu brut de peste 3900 de lei, în ianuarie anul acesta a ajuns la 4935 de lei, iar în 2022 leafa îi va crește la 5517 de lei brut.

Până în anul 2022, un decan de facultate ar trebui să primească un salariu de baza de 13.705 de lei, în timp ce un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime în educație ar avea 10.880 de lei.

Iar creșterile continuă în tabelele întocmite de specialiștii din ministerul Muncii.

Unele vor fi și în diplomație, unde veniturile vor urca până spre 11.000 de lei pentru un ambasador și până la 7100 lei pentru un consul în următorii patru ani. În timp ce în cultură un actor va avea peste 6900 de lei în 2022, iar un bibliotecar cu cea mai mare vechime și studii superioare peste 6600 de lei BRUT.

După creșteri, însă, vin scăderile, iar realitatea din aceste zile ne-a demonstrat că sunt chiar mai multe decât cele anunțate de Lia Olguța Vasilescu. Dar ne oprim la cele din grilă.

De pildă, cele mai mari scăderi de lefuri vor fi la funcțiile de conducere din ministerul Agriculturii. Unui director executiv îi va scădea salariul de la 8765 de lei net la 6 854 net chiar anul acesta.

Și unui consilier juridic din Ministerul Finanțelor Publice îi scade salariul cu peste 300 de lei, iar unui șef de birou cu peste 700 de lei tot anul acesta. În timp ce secretarul general de la ANAF va avea un venit lunar mai mic cu 460 de lei. Opoziția, dar și specialiștii, critică tabelele ministrului Muncii.

Nimeni nu știe exact din ce bani vor fi făcute aceste majorări... spectaculoase.

Conform grilei de salarizare, lefurile ar crește...în continuare. La 1 ianuarie 2019, toți bugetarii vor avea încă 25% în plus la salariu, în principiu, însă salariații vor avea creșteri diferite, astfel încât cei cu lefuri mici vor avea o creștere mai mare, iar cei cu venituri mari, majorări nesemnificative.

Cât despre sporurile care majorau veniturile angajaților cu mult, acestea nu au fost trecute în grila salarizării de la bun început și vor fi acordate aleatoriu, plafonate fiind la 30% de către fiecare ordonator de credite.

De aici și unele scăderi salariale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult