Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) a coborât la 5,86% pe an. Cum se calculează indicele
Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2024. Conform OUG 19/2019, pentru creditele acordate în moneda naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naţionale a României. IRCC se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor. Banca Naţională a României a publicat, în data de 2 mai 2022, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), reglementat prin art.II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, acesta fiind de 2,36% pe an. Indicele a fost calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018. În ceea ce priveşte indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, acesta era vineri de 6,01% pe an, la fel ca în şedinţa precedentă.