Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul reface calculele pentru anul viitor. Unii angajați vor fi excluși de la majorările generale de salarii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu un buget aprobat cu greu, guvernul reface deja calculele pentru anul viitor. Ministerul Finanțelor a pregătit o ordonanță prin care îi exclude de la majorările generale de salarii pe angajații din educație, justiție, Casa de Sănătate și ANAF.

Oficialii spun că măsura îi privește doar pe cei care și-au crescut deja lefurile pe anul acesta, ori vor beneficia de majorări mai mari în 2024, decât cea de 5 la suta prevăzută pentru restul angajaților de la stat. După scandalul din parlament, guvernul este gata să modifice calculele pentru bugetul din 2024. Marcel Ciolacu, prim-ministru: „Avem bugetul pe 2024 votat de Parlament cu aproape 300 de voturi, deoarece de acest buget depind veniturile a peste 12 milioane de români, venituri care cresc anul viitor.”

Numai că, deși s-a anunțat o creștere de 5% a lefurilor la bugetari, de la 1 ianuarie 2024, nu toți vor beneficia de această majorare, potrivit unei ordonanțe de urgență pregătită de Ministerul Finanțelor. Concret, excluși vor fi angajații din Educație, Justiție, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de la ANAF, care au avut parte de creșteri de salarii anul acesta ori au pregătite majorări mai mari de 5% anul viitor - de exemplu, cadrele didactice, pentru care mărirea ar trebui să fie 20%. Mihai Constantin, purtător de cuvântal Guvernului: „Acest procent nu se va aplica celor care au beneficiat deja în acest an de majorări salariale sau care are normative separate.” Pe de altă parte, reorganizarea ministerelor, care ar fi trebuit să aducă reduceri de cheltuieli, a fost amânată cu o jumătate de an. Radu Burnete, Confederația Patronală Concordia: „Într-un an electoral, de un de vor veni banii? Vă imaginați vreun guvern cu patru alegeri care începe să taie și să eficientizeze cheltuieli publice? Fie ne împrumutăm la niște costuri din ce în ce mai mari și vom avea de decontat o factură imensă în 2025, fie vom veni din nou cu noi taxe și și impozite.” Guvernul se va reuni într-o nouă ședință între Crăciun și Revelion pentru a decide dacă adoptă sau nu ordonanța.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult