Ministerul Energiei promite facturi mai mici la electricitate și gaz în următoarele luni. Expert: „Nu avem nicio garanție”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Acestea intră în vigoare din aprilie, deci abia în mai vom vedea dacă și cu cât vor scădea sumele din facturi.
Energia electrică se tranzacționează la bursă acum în România cu aproximativ 45 de euro pe MWh, mai puțin decât în țările din jur, însă cu mult peste nivelul de 1 euro din Spania sau Portugalia.
Pe de altă parte, prețul pentru ce producem în țară a fost la prânz aproape de zero, datorită faptului că producția fotovoltaică și cea eoliană au fost mari.
Pentru că prețul gazului și cel al energiei electrice a scăzut mult la nivel internațional, Guvernul a adoptat un proiect prin care scad și plafoanele impuse la noi în timpul crizei energetice.
Este vorba despre plafoanele pe care le aplică producătorii români atunci când vând angro energie. Pentru electricitate, acesta scade de la 450 la 400 de lei pe MWh, iar pentru gaz de la 150 la 120 de lei pe MWh. Efectele le-am putea vedea în factură, spune ministrul Energiei.
Măsura nu va ieftini în niciun caz facturile la electricitate pentru majoritatea românilorSebastian Burduja, ministrul Energiei: ”Veți constata reduceri ale facturilor. Eu ca furnizor am acces la o energie electrică sau la gaze naturale mai ieftine și, mai mult, există o marjă reglementată maximă de profit pe care pot să o fac, adunând veți constata că ei vor factura la un preț mai mic”.
Ministrul Energiei nu a spus însă și cu cât ar putea scădea sumele din facturi.
Mihnea Cătuți, expert energie: ”Nu avem nicio garanție să aceste schimbări vor duce la o reducere a prețului consumatorului casnic. De altfel, eu nici nu sunt sigur că acesta a fost scopul principal al acestei OUG. Dacă ar fi fost, atunci ar fi fost reduse plafoanele pentru consumatori”.
Acest calendar pe care îl avem pentru liberalizare coincide cu calendarul politic al alegerilor. Plafoanele pentru consumatorii finali rămân neschimbate, adică prețul nu va depăși în niciun caz nivelul actual.
La gaz, unii furnizori deja facturează sub plafonul de 0,31 lei/kWh. În schimb, la energie electrică, reprezentanții furnizorilor spun că doar cei care au consum mare, peste 300 de kWh pe lună, ar putea resimți ieftiniri, adică doar jumătate de milion. Cei care beneficiază de un preț sub 80 de bani pe kW nu.
Dana Daraban, ACUE: ”Pentru cel puțin 8 milioane de clienți, ăsta e numărul care intră în acest plafon, nu se va modifica de fapt nimic, pentru că energia, marfa, nu a ajuns la prețul atât de mic încât să nu mai fie nevoie de compensarea diferenței de la stat”.
Plafoanele pentru consumatori rămân valabile până pe 31 martie 2025. Comisia Europeană a cerut însă în repetate rânduri eliminarea lor, pentru ca piața să poată funcționa normal, concomitent însă cu luarea unor măsuri de sprijin pentru consumatorii vulnerabili.
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , guvern , plafonare prețuri energie , experti , promisiuni
Dată publicare: 28-03-2024 19:10