Gigantul finlandez care angajează sute de români, cu salarii de la 5.800 lei net. ”Fabrica noastră din România face istorie”
Compania finlandeză Nokian Tyres, care a plecat în 2022 din Rusia pentru a alege apoi România și a produs recent prima sa anvelopă pe piața locală, semnează un împrumut de 150 milioane euro cu Banca Europeană de Investiții pentru a dezvolta producția sustenabilă de anvelope, scrie Profit.
Împrumutul, încheiat pe 8 ani, va sprijini proiectul de investiții strategice al Nokian Tyres în România, unde compania construiește prima fabrică de anvelope fără emisii de dioxid de carbon (CO2).
„Fabrica noastră din România face istorie ca prima fabrică de anvelope cu emisii zero de CO2 din lume. Va fi un etalon al industriei, cu o abordare holistică a durabilității, inclusiv utilizarea exclusivă a surselor de energie fără CO2 și a proceselor eficiente din punct de vedere energetic și extrem de automatizate", spune Leena Kaipainen, VP, trezorierul grupului.
Producția comercială de la Oradea este de așteptat să înceapă la începutul anului 2025. Capacitatea anuală a fabricii va fi de 6 milioane de anvelope atunci când aceasta va fi pe deplin operațională, cu potențial de extindere în viitor. Investiția este estimată la aproximativ 650 de milioane de euro.
Salariile oferite de fabrica din Oradea vor de fi de peste 5.800 lei net pe lunăFabrica de la Oradea va produce mai ales anvelope pentru SUV-uri și alte mașini de clasă mare, principalele piețe de vânzări vizate fiind cele din Europa Centrală. Finlandezii spun că au analizat 40 de amplasamente până au ales Oradea.
Salariile nete ar urma să fie de peste 5.800 de lei, aproape dublu față de media salarială din zonă.
Compania Nokian are 4.900 de angajați și produce în Finlanda și SUA. În țara scandinavă, fabrica se află în orașul numit Nokia. Compania a fost înființată în 1988.
Nokian Tyres este listată la Helsinki și are o capitalizare de piață de 1,6 miliarde euro. În iulie 2021 capitalizarea era de 5,6 miliarde dolari, iar maximul istoric era atins în octombrie 2013: 6,8 miliarde dolari.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 31-07-2024 21:58