Fondurile UE au adus la țară utilaje de ultimă generație. ”Ne dă un impuls să facem ceva”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar cei care le administrează au la dispoziție fonduri de milioane de euro dacă vor să crească. În vestul țării, peste 200 de proiecte, în general, în domeniul agro-alimentar au primit deja finanțare. Mare parte din bani sunt nerambursabili.
Gheorghe Balaş are o fabrică de îngheţată într-o comună din Timiş iar fondurile europene îi dau şansa să construiască o hală nouă şi să cumpere aparate de ultima generaţie. Valoarea totală a proiectului este de 5 milioane de euro. Jumătate din sumă o reprezintă fondurile nerambursabile.
Georghe Balaş, proprietar: "Utilajele pe care le luăm acum sunt la cea mai înaltă calitate, adică produce în trei straturi de ciocolată, biscuiţi în două straturi de ciocolată, cu dublu biscuite-sandwich. Pentru extindere şi pe piaţa externă nu numai pe piaţa românească".
Tot din vestul țării, proprietarul unui depozit a apelat la ''programul pentru afaceri la țară''. Livrează legume şi fructe către supermarketurile de la noi şi nucă ambalată în Austria, Germania, Bosnia, Serbia sau Macedonia. Cu banii europeni, managerul vrea să îşi cumpere utilaje şi să planteze o livadă de caise. Valoarea totală a investiţiei trece de o jumătate de milion de euro.
Alexandru Opran: "Aceasta nucă este producţia 2018, nuca nouă calitatea 1 cu sambururele alb".
Gheorghe Opran manager: "O mare parte din bani sunt nerambursabili şi mă ajută, ne dă un impuls foarte mare să facem şi noi ceva."
Programul este derulat prin agenţia pentru finanţarea investiţiilor rurale şi are mai multe linii dezvoltate. Numai una singură, cea de procesare produse agricole are la dispoziţie peste 200 de milioane de euro.
Iulian Bucataru, director AFIR: "Acoperă două componente, de dezvoltarea unor capacitatati de procesare şi comercializare deja existentă şi ec-a de-a doua componentă este de crearea unor noi unităţi care completează suma/procesare de lapte, legume-fructe, capacitate de depozitare, silozurile". Cristi Găină, consilier juridic: "Orice companie care la un moment dat gândeşte paşi de dezvoltare poate să ia finanţare respectând legislaţia în vigoare pentru sectorul respectiv.''
Prin acelaşi program se pot accesa fonduri pentru cumpărarea de utilaje agricole, pensiuni, silozuri ori pentru înfiinţarea de plantaţii.