FMI: China va fi cel mai mare motor al creșterii economiei globale în următorii 5 ani, cu mult peste SUA
Potrivit calculelor Bloomberg, bazate pe datele din World Economic Outlook al FMI, citate de Insider, partea Chinei din expansiunea Produsului Intern Brut Global va fi de 22,6%, cea a Indiei de 12,9%, iar SUA va adăuga ”doar” 11,3%.
Aceste țări sunt urmate de Indonezia, Germania, Turcia și Japonia, fiecare cu o contribuție mai mică de 3,6%.
Trei sferturi din creșterea globală va proveni din 20 de țări, iar peste 50% va fi generată doar de China, India, SUA și Indonezia.
FMI se așteaptă ca aportul la creșterea economică al Braziliei, Rusiei, Indiei și Chinei să fie mai mare decât cel al țărilor din Grupul celor Șapte (G7).
În general, FMI anticipează o creștere globală de aproximativ 3% în următorii cinci ani, într-un mediu cu rate ale dobânzilor mai ridicate. Este cea mai slabă perspectivă din ultimii peste 30 de ani.
Raportul a evidențiat faptul că recentele turbulențe bancare și inflația persistentă au sporit riscurile de recesiune. Luna martie a adus prăbușirea qunor bănci precum Silicon Valley Bank și Signature, pe lângă problemele cu Silvergate, Credit Suisse și alte nume.
"Riscurile la adresa perspectivelor sunt direct în sens negativ. Multe incertitudini umbresc perspectivele pe termen scurt și mediu, pe măsură ce economia globală se ajustează la șocurile din 2020-22 și la recentele turbulențe din sectorul financiar. Preocupările legate de recesiune au căpătat importanță, în timp ce persistă îngrijorările legate de inflația încăpățânat de ridicată." - au precizat specialiștii Fondului Monetar Internațional.