Florin Cîţu: Creşterea economică, datorată în exclusivitate investiţiilor şi nu consumului
"INS a publicat detalii despre creşterea economică din trimestrul I al anului 2021. Două lucruri importante care arată că am schimbat paradigma, facem reforme, iar creşterea economică este sustenabilă. 1. A scăzut consumul administraţiei publice - în doar şase luni de zile am început să oprim din sifonarea banului public. 2. Creşterea economică de 2,9% este datorată în exclusivitate investiţiilor şi nu consumului. Premieră absolută pentru România!", a scris Cîţu, vineri, pe Facebook.
Premierul susţine că acesta este "doar începutul".
"Ştiu că putem mai mult şi mai repede! De astăzi avem toate pârghiile să accelerăm reformele pentru restructurarea companiilor de stat, eliminarea evaziunii fiscale şi atragerea mai rapidă a fondurilor UE. Comisia Europeană estimează o creştere de 7,4% pentru 2021. Accelerăm ritmul reformelor şi România poate să atingă pentru prima oară o rată a creşterii economice care se scrie din două cifre", a adăugat Florin Cîţu.