Euro continuă să crească. A atins un nou maxim istoric față de leu. Explicația BNR
Recordul anterior a fost consemnat joi, 18 mai, când un euro a fost cotat la 4,9731 lei, fiind prima dată când moneda naţională se depreciază la palierul 4,97 de lei.
De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,6091 lei, în urcare cu 1,16 bani (0,25%) comparativ cu joi, când s-a situat la 4,5975 lei.
Cursul leu/franc a urcat cu 0,22 bani (0,04%), până la 5,1083 de lei/franc, în comparaţie cu cel de joi, când un franc elveţian a valorat 5,1061 lei.
Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, la 291,5853 de lei, de la 292,2952 de lei, cât se anunţase în şedinţa anterioară.
De ce a scăzut leul față de euroLeul s-a depreciat cu jumătate de ban, o evoluţie care vine într-un context în care monedele din zonă au deprecieri mult mai mari, fiind o perioadă de presiune pe monedele emergente, a explicat, vineri, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.
"Leul s-a depreciat cu jumătate de ban, adică 0,1 la sută, o evoluţie care vine într-un context în care monedele din zonă au deprecieri mult mai mari. Este o perioadă de presiune pe monedele emergente odată cu creşterea dobânzii pentru euro şi dolar. Leul evident că are aceleaşi evoluţii cum au toate monedele din regiune", a declarat Dan Suciu pentru Agerpres.