Euro a ajuns la un nou maxim istoric în raport cu leul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Banca Naţională a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4 lei şi 92 de bani, însă este posibil ca până la finalul anului să se apropie de 5 lei, avertizează analiştii economici. Deja în bănci şi la casele de schimb acest prag psihologic a fost atins şi chiar depăşit.
BNR a anunţat miercuri un curs de 4 şi 92 de bani pentru un euro, cel mai înalt nivel de până acum.
În martie, anul trecut un euro era 4,8 lei şi până la începutul acestui an a ajuns la 4,87 de lei. Euro s-a menţinut la acest nivel până în urmă cu o săptămână, când a început să crească accelerat.
Cineva care are o chirie sau o rata să spunem de 500 de euro, plătea anul trecut în martie, 2.400 de lei. În ianuarie ajungea la 2435 de lei, iar acum, la cursul de astăzi, plăteşte cu 60 de lei mai mult decât în urmă cu un an. Cu cât suma este mai mare, cu atât şi diferenţa resimţită este mai mare, deci şi mai afectaţi sunt cei care cumpără locuinţe, terenuri sau maşini cu preţul în euro.
Potrivit analiştilor, vorbim despre o depreciere a tuturor valutelor din această regiune, după ce lira turcească s-a depreciat în ultimele zile, pe fondul unor probleme economice şi politice.
Dragoş Cabat, CFA: ”Este posibil să vedem chiar un 4,95, poate chiar spre 5, dar după aceea, cu uşoarele intervenţii ale BNR pentru a calma piaţa, probabil că o să ajungem înapoi către 4,9 şi până la sfârșitul anului, chiar dacă ajungem la 5 lei pentru un euro efectul psihologic este mare, dar ca procent deprecierea este foarte mică”.
Ar trebui să ne aşteptăm, aşadar, şi la preţuri mai mari atât pentru bunurile şi serviciile de import, cât şi pentru cele din România. Specialiştii vorbesc despre o creştere a inflaţiei cu jumătate de punct procentual în următoarea perioadă.
Irina Chitu, Specialist Financiar: ”În aceasată perioadă putem să economisim în moneda în care vom cheltui banii, adică dacă ştim că vom avea nevoie să dăm un avans în euro la o casă, atunci să economisim în euro pe următoarea perioadă sau să avem economii în euro şi să diversificăm aceste economii pe termen lung. Şi dacă avem nevoie să ne împrumutăm, să o facem în monedă în care câştigăm banii”.
Leul a pierdut teren şi în fața dolarului, care a ajuns aproape la 4,2 lei.