Economia Chinei își pierde avântul. Motivul pentru care multe corporații din domeniul tehnologiei bat în retragere
Your browser doesn't support HTML5 video.
Bănci globale de investiţii, precum „Goldman Sachs”, și-au înrăutățit previziunile, privind evoluţia Chinei în 2022. Astfel, anticipează o creștere a economiei, de doar 3%, sub ţinta de 5,5% a autorităţilor de la Beijing.
Sheng Chaoxun, director, Departamentul de politici strategice, Academia de Cercetări Macroeconomice: „Datorită reformelor initiate de presedintele Xi si a strategiilor sale, plănuite cu mare înțelepciune și cu viziune, economia Chinei devine mai competitivă și rezistentă”.
Realitatea este, însă, alta. Tot mai multe multinaționale din domeniul tehnologiei bat în retragere în fața excesului de reglementare. Au încetinit recrutările ori chiar concediază oameni. Mai ales sectoarele care absorbeau mulți absolvenți sunt lovite de eforturile președintelui Xi de a exercita un control mai strict asupra economiei.
Companiile imobiliare, în cădere liberăCompaniile imobiliare, o treime din economia Chinei, sunt în cădere liberă, pe măsură ce bula imobiliară se sparge. Nu merg bine nici sectorul vânzărilor și al bunurilor și serviciilor conexe, o alta sursă majora de locuri de muncă. Declinul este atat de serios încât până și oficiali chinezi încep să admită jumătăți de adevăruri.
Fu Linghui, purtător de cuvânt, Biroul Național de Statistică din China: „Din iulie, redresarea economiei globale a încetinit, iar presiunea inflației a rămas ridicată. E mult mai dificil să menții stabilitatea economiei. Cererea încă nu a revenit la nivel normal, ceea ce limitează producția, duce la stocuri de produse finite și un un flux de numerar (cash flow) strâns pentru companii, ceea ce nu favorizează un ciclu al cererii și al ofertei sănătos”.
Cel mai mare val de căldură și secetă din ultimele șase decenii a agravat și mai mult problemele economice. Producția fabricilor este întreruptă, energia electrică - raționalizată, iar fluviul Yangtze, crucial pentru transport, energie hidroelectrică și irigarea culturilor, se află la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată.
Kristie Lou Stout, Hong Kong: „În megalopolisul Shanghai, toate panourile publicitare și firmele luminoase au fost stinse pentru a economisi energie. Chiar și faimoasa panoramă a bulevardului Bund a rămas în beznă. În acest timp, în provincia Citron, seceta a înjumătățit capacitatea hidrocentralelor și, pentru a compensa, în provincia Sichuan, principala centrală pe bază de cărbuni funcționează non-stop. În Sichuan au fost închise temporar toate fabricile in 19 dintre cele 21 de orașe ale regiunii. Sichuan e un centru, un nod manufacturier pentru chipuri și panoruri solare și găzduiește fabrici Apple, Foxcon și Intel. Din aceeași cauză, producătorii de mașini din Shanghai sunt afectați de problemele cu lanțul de aprovizionare, ceea ce afectează producția, inclusiv pentru Tesla și S.A.I.C. Motor, principalul producător intern, care are asociere în participație cu Volkswagen și GM”.