Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Din ce în ce mai mulţi români cumpără locuinţe cu banii jos. Ce preferințe au

Your browser doesn't support HTML5 video.

Din ce în ce mai mulţi români cumpără locuinţe cu banii jos. Pentru că trăim vremuri în schimbare, nu vor să se îndatoreze la bănci sau văd în imobiliare o investiţie mai sigură decât să îşi ţină banii în depozite sau la saltea.

Preferă apartamentele pe care le pot da spre închiriere sau vilele în care pot locui. Clujul este în top: peste 70% dintre tranzacţiile imobiliare se fac cu bani din surse proprii.

De la declanşarea crizei sanitare, piaţa imobiliară este într-o continuă schimbare, iar o stabilizare este prevăzută peste cel puţin 6 luni. Pandemia afectează diferit sectorul rezidenţial, în funcţie de preţul locuinţei. Pentru segmentul mediu, unde un metru pătrat se vinde cu preţuri cuprinse între 1300 şi 2 mii de euro, specialiştii au observat că sunt mulţi cumpărători care preferă să cumpere cu banul jos, adică fără credit. Multe locuinţe sunt destinate închirierii.

Antoanela Comsa, dezvoltator imobiliar: „Lumea se teme de devalorizare. Au început destul de mulţi clienţi să cumpere investiţional, prefera să investească în apartamente, unde returnul este mai mare, poate să ajungă şi la 7% faţă de dobândă pe care ar primi-o la bancă”.

În acest an, din cele 500 de apartamente vândute de un dezvoltator, în Bucureşti şi Constanța, 50% au fost cu bani gheaţă. Anul trecut, media tranzacţiilor fără credit a fost de 35%.

Citește și
Percheziții
Percheziții la clanul lui Sile Pietroi din Capitală. Ce ar fi sustras din locuințe membrii grupului

Antoanela Comsa, dezvoltator imobiliar: „Sunt, în general, oameni peste 35 de ani, care lucrează în domenii precum IT, bănci, oameni care un anumit venit şi care au reuşit să strângă nişte bani”.

Cele mai multe locuinţe cu sume din surse proprii se vând în Cluj.

Viorel Mohorea, consultant imobiliar: „Acolo avem 75% tranzacții cu surse proprii, iar restul sunt cu credite. Transilvănenii fac achiziții în Cluj, în oraș, achiziții pentru copiii lor”.

Conform datelor BNR, în iulie 2020, investiţiile imobiliare mai mari de 20 de mii de lei, pentru persoane fizice, au fost cu 25% mai multe ca în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Georgian Marcu, consultant imobiliar: „Cei care şi-au permis şi şi-au dat seama că au anumite posibilităţi au preferat să se mute şi au căutat ori apartamente mai mari, cu terasă, cu grădina, din economiile pe care le-au făcut până acum”.

Dinamica pieţei imobiliare se schimba atunci când vorbim de cumpărătorii interesaţi de proprietăţi care se vând, în medie, cu 1.300 de euro metrul pătrat.

Aceste locuinţe se vând, în mare parte, cu credite ipotecare. Iar conform datelor BNR, în lunile iunie şi iulie, s-au vândut mai multe locuinţe prin credit ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar până la finalul lui 2020, este posibil că cifrele să crească, având în vedere că băncile au pornit, de mai puţin de o lună programul „Noua Casă”, prin care cei care vor să cumpere o locuinţă trebuie să urmeze aceiaşi paşi ca la programul „Prima casă”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult