Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dezvoltatorii încep din nou să construiască. Care sunt zonele în care apar șantierele de locuințe și de ce depind

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sectorul construcțiilor rezidențiale din țara noastră pare să își revină, timid. Proiectele amânate de dezvoltatori au fost reluate şi apar noi șantiere în zonele considerate acum cu potențial.

Potrivit datelor de la Statistică, în primele opt luni ale lui 2024, au fost acordate peste 23.000 de autorizații pentru clădiri rezidențiale, în creștere față de anul trecut.

Un bloc de 11 etaje, din Sectorul 6 al Capitalei, va avea 80 de apartamente. Lucrările au fost reluate de câteva luni, iar antreprenorul speră că vor fi gata în vara anului viitor. Spune că până acum a reușit să vândă 35% dintre locuințe.

Antoanela Comșa, Asociația Dezvoltatorilor din România: „Nu putem spune că este un proiect foarte mare, este un proiect micuț, dar acest lucru l-am realizat pentru că nu se pot obține autorizații de construire pentru terenuri mai mari de 3.000 de metri pătrați. Pentru terenuri mari ai nevoie de PUZ. Ne-am dori să construim mai mult pentru că avem cerere, este o necesitate de locuințe.”

Lucrurile stau diferit în vecinătatea Capitalei, iar zona de Nord reflectă cel mai bine situația din sectorul rezidențial. Aproape pe fiecare stradă se dezvoltă proiecte. Cele mai multe sunt blocuri mici, de câteva etaje. Așa ca acest complex care ar urma să fie terminat în următorii doi ani sau altul aflat în vecinătate.

Citește și
agigea
Apare o nouă stațiune pe litoralul românesc, construită după modelul grecesc. „Este un nisip bun pentru plajă”

Numai pentru zona Pipera Voluntari, dezvoltatorii estimează pentru următorii doi ani aproximativ 10.000 de locuințe noi. De interes sunt și zonele Corbeanca sau Tunari-Otopeni, mai ales că au început lucrările la linia de metrou care va lega aeroportul de Gara de Nord din Capitală. Și așa se explică și datele de la Statistică. În primele opt luni ale anului, pentru București - Ilfov au fost acordate peste 2.400 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere față de anul trecut.

Pe plus, cu lucrări în derulare, sunt și regiunile din Sudul Munteniei, Vestul, Nord - Estul și Sud-Vestul țării. Scăderi sunt în Centru, dar și în Nord-Vest și Sud-Est.

Sunt dezvoltate tot mai multe proiecte în orașe precum Craiova sau Iași, în timp ce Brașovul își continuă creșterea, la fel și Timișoara, Cluj sau Oradea. În același timp, spun economiștii, prețurile materialelor de construcții și-au temperat creșterea și există un interes mai mare pentru creditele noi.

Dragoș Cabat, economist imobiliare: „Avem o cerere din partea tinerilor, creșterea nivelului de trai, și uneori aceste credite pot fi susținute din salariile lor, mai ales în orașele mici, unde prețurile apartamentelor sunt mai mici pe metru pătrat, acolo este posibil ca şi cererea să fie mai susținută.”

Lipsesc în continuare proiectele mari care să ofere spații complementare locuirii - cum sunt grădinițele, şcolile sau zonele de relaxare.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult