Deficitul bugetului consolidat urcă la 0,65% din PIB la 4 luni
Conform datelor operative ale Ministerului Finanţelor Publice, publicate vineri pe site-ul instituţiei, în condiţiile în care, după primul trimestru al anului 2018, deficitul bugetului consolidat a fost de 4,46 miliarde lei (0,48% din PIB), înseamnă că în luna aprilie soldul negativ s-a cifrat la 1,59 miliarde de lei.
În primele patru luni din acest an, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 89,6 miliarde lei, reprezentând 9,6% din PIB, au fost cu 11,8% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit MFP, în perioada menţionată s-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+33,6%) şi din veniturile nefiscale (+13,9%).
"Începând cu luna februarie încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017", menţionează MFP.
Veniturile din TVA în primele patru luni au fost de 17,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 1,1% faţă de perioada similară a anului precedent, iar veniturile din accize au fost în sumă de 8,8 miliarde lei (0,9% din PIB) cu 14,7% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.
Pe de altă parte, s-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 18,2% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.
De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 14,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 5,02 miliarde lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au fost în sumă de 95,6 miliarde lei, cu 21,5% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2017.
Cheltuielile de personal sunt cu 20,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în anul 2017, dar şi de majorarea salariilor în sectorul bugetar ca urmare a aplicării Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 12,2% faţă de primele patru luni din 2017. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.
Subvenţiile acordate în primele patru luni ale anului 2018 sunt în creştere cu 26,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea este determinată, în principal, de plăţile efectuate pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi de subvenţiile acordate pentru susţinerea transportului feroviar public de călători şi a transportului cu metroul.
"Dobânzile sunt cu 56,2% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 0,5% din PIB, întrucât în luna aprilie 2018 s-a înregistrat un vârf de plată al dobânzilor, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark, situaţie care în anul 2017 s-a reflectat în execuţia bugetară aferentă lunii iunie", precizează MFP.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 10,8%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 5,9 miliarde lei, de două ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!