De bucurie că au reușit să iasă din UE, englezii au lansat o nouă monedă
Potrivit BBC News, pe moneda de 50 de pence este inscripționat mesajul ”Pace, prosperitate și prietenie cu toate națiunile”, precum și data de 31 ianuarie.
Inițial a existat un alt lot de aproximativ 1 milion de monede, care au fost topite, pentru că scria pe ele 29 ianuarie, după amânarea repetată a Brexit-ului.
Aproximativ 3 milioane de noi monede au fost puse în circulație de vineri, în timp ce alte 7 milioane vor fi adăugate în această săptămână.
”Ieșirea in Uniunea Europeană este un punct de cotitură în istoria noastră, iar această monedă marchează începutul unui nou capitol”, a declarat ministrul de finanţe britanic, Sajid Javid.
După trei ani de criză politică în Regatul Unit, după referendumul din 2016, Brexitul trebuie acum să fie ratificat de Parlamentul European, miercurea viitoare, înainte de a putea intra oficial în vigoare.
Parlamentul European va fi ultima instanţă care se va pronunţa cu privire la acord. Eurodeputaţii membri ai Comisiei pentru afaceri constituţionale au recomandat joi seara cu o foarte largă majoritate de 23 de voturi, împotriva a trei aprobarea textului în sesiune plenară la 29 ianuarie. Diplomaţii statelor membre ale UE îl vor aproba a doua zi în scris şi aceasta va fi ultima etapă a procedurii.
Regatul Unit va putea atunci să se retragă din UE la 31 ianuarie, după 47 de ani de "căsnicie" care se va încheia după mai mult de trei ani de negocieri dificile şi dezbateri dure de partea britanică asupra modalităţilor divorţului.
Sursa: BBC NEWS
Etichete: uniunea europeana , bani , moneda , brexit
Dată publicare: 26-01-2020 13:54