Cumpărăturile cu cardul, cele mai frecvente. Ce cumpără românii
Your browser doesn't support HTML5 video.
S-au scumpit toate, iar oamenii sunt tentați să apeleze la aceste opțiuni, mai ales atunci când nu trebuie să plătească dobândă.
Dacă în trecut luau în special electronice și electrocasnice scumpe, acum apar pe listă inclusiv haine.
Potrivit celei mai mari platforme de plăți online, anul acesta tranzacțiile cu carduri de credit dar și cu alte mijloace de plată puse la dispoziție de comercianți au crescut cu 50% față de anul trecut. Și valoarea acestor tranzacții este mai mare cu 37 de procente.
Bărbat: „Am venit mai mult să mă informez, să mă uit la prețuri”.
Reporter: De ce anume aveți nevoie?
Bărbat:„Calorifer electric, vrem să schimbăm și mașina de spălat și frigiderul. Când o să venim și o să fim pregătiți o să întreăam aici la biroul lor de rate".
Bărbat: „Mi-am achiziționat chiar azi un telefon în rate de aici din magazin”.
Reporter: De ce ai ales plata în rate?
„Nu blochez toată suma o dată, rămân cu bănuiți în portofel ceea ce mă ajută pentru cheltuieli viitoare- facturi, utilități și trebuie să le achit".
Oamenii aleg plata în rate mai ales pentru produsele scumpe. Intră aici: televizoarele, frigiderele și centrale electrice.
Daniel Apostol, director magazin electrocasnice: „Optează ori pentru varianta card de credit, unde are rate fară dobândă, ori rate direct la magazin. Undeva la 30% din numărul de clienți optează să cumpere în credit. De la an la an simțim o creștere pentru că majoritatea clienților doresc să folosească sumele pentru alte achiziții”.
În plus, pentru electrice și electrocasnice sunt destui cei care acceptă produsele resigilate. Acestea au anumite defecte, însă prețul poate fi semnificativ mai mic prin comparație cu un produs ambalat.
Plata în rate este folosită inclusiv pentru haine.
Andrei Chirila, director de marketing magazin online: „Procentul de plăți cu cardul a ajuns la 55% la noi deci putem spune că e procent majoritar și clienții par interesați și de noua noastră opțiune care se cheamă dressing room. Întâi activezi opțiunea și poți comanda ceea ce vrei, probezi la tine acasă, decizi ce păstrezi și le plătești la 30% sau le plătești în 4 rate. A ajuns la 17% ca și procent din total vânzări".
În paralel, firmele de curierat susțin că românii cumpără online produse ieftine chiar dacă numărul coletelor este mai mare decât cel de anul trecut, valoarea acestora este mai mică.