Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum putem trece de la ROBOR la IRCC și ce este de făcut dacă banca ne respinge cererea

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dobânzile au tot crescut anul acesta, la fel și ratele celor care s-au împrumutat la bănci. Iar alternativele pentru cei îndatorați nu sunt multe.

În încercarea de a mai reduce din rata lunară, mulți dintre cei cu credite mai vechi, calculate în funcție de ROBOR, le-au cerut băncilor trecerea la noul indice. Nu toate cererile au fost însă aprobate, iar în unele cazuri refuzul a venit fără explicații. Deși legea nu obligă băncile în niciun fel să accepte această modificare, există soluții.

Deși teoretic trecerea la noul indice IRCC se face simplu, printr-o cerere la bancă, nu toți clienții au primit aprobarea. La fel ca prietenii săi, Claudiu Șerbu a vrut să își reducă rata la creditul pentru casă, care aproape i s-a dublat în ultimele luni. El a fost refuzat de bancă.

Claudiu Șerbu, clientul unei bănci: ”Am fost sunat că banca a refuzat cererea de a trece de la indicele ROBOR la IRCC. Dar nu mi s-a dat motivul, de ce a fost refuzat și nici ceva scris din partea băncii. Un mail sau un alt oficial, să primesc răspunsul detaliat, conform articolului din contract sau altceva. Nimic”.

Bărbatul spune că nu a întârziat cu plata ratelor până acum și nici nu vede alt motiv pentru refuz. Am solicitat un punct de vedere băncilor care au transmis refuzuri clienților, dar până la această oră nu am primit niciun răspuns. Legea nu le obligă să accepte trecerea la noul indice.

Citește și
credit, banca, rate
ROBOR scade la o zi după ce Mugur Isărescu a transmis că „băncile au sărit calul”

Alexandru Păunescu, reprezentant BNR în Centrul de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar (CSALB): ”Există prevederi legale la nivelul legislației generale care spun că un contract poate fi schimbat cu acordul părților. Această trecere de la ROBOR la IRCC sau orice modificare a unei clauze se întâmplă cu acordul părților. Dacă nu există acordul părților, nu are cum să se ajungă la o finalitate”.

Ce pot face clienții în astfel de situații

Dacă sunteți în această situație, puteți apela la Centrul de Soluționare a Litigiilor în Domeniul Bancar pentru a renegocia cu banca. Au fost și clienți care au apelat la instanță, mai ales dacă ratele au ajuns atât de mari încât nu le mai pot plăti.

Adrian Cuculus, avocat: ”Instituțiile de credit trebuie să acționeze cu bună credință și varianta executării silite să fie ultima. Evident că dacă faci cerere și banca o să îți refuze, practic trecerea de la un indice la celălalt în instanță s-ar putea aprecia că a acționat cu rea credință”.

Trecerea la IRCC este o soluție de moment, pentru că rata ar scădea acum. Dar să nu uităm că au fost perioade în trecut când noul indice a fost peste ROBOR, de exemplu în 2020, când au scăzut dobânzile din cauza pandemiei. IRCC se calculează diferit, cu o întârziere de șase luni și, din acest motiv, abia acum începem să vedem creșteri serioase. Din toamnă se estimează că va trece de 4%. Așa că anul viitor, când așteptăm scăderi de dobânzi, e posibil ca IRCC să fie chiar mai mare, iar Robor vedem deja că a scăzut ușor în ultimele zile. Pe de altă parte, pentru că se calculează diferit, așteptările sunt ca IRCC să nu crească totuși la fel de mult și pe termen lung să fie mai convenabil. Dar cum nimic nu e sigur, faceți bine calculele înainte să luați o decizie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult