Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cristian Păun: Există şanse mari ca, pe final de an, inflaţia per total în anul 2022 să fie undeva la 20%

Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV că există şanse mari ca, pe final de an, inflaţia per total în anul 2022 să fie undeva la 20%.

La final de an, vom avea, astfel, pensiile tăiate cu 20%, iar faptul că Guvernul vine şi le majorează cu 11%, face ca acele pensii să fie tăiate mai puţin.

”Să o spunem direct şi cu matematică de clasa a 4, cu algebră, nu cu enomie. În momentul în care tu ai inflaţie, înseamnă că puterea de cumpărare a monedei tale scade. Adică, tot ceea ce este exprimat în leu cumpărăm mai puţin datorită inflaţiei. Anul acesta, avem o inflaţie undeva la 15 sau 16% acum, dar cele mai mari creşteri de preţuri România le înregistrează în ultima parte a anului, când începe să dispară efectul producţiei de vară”, a spus profesorul universitar.

Cristian Păun a continuat: ”O să vedem foarte lejer, din punctul meu de vedere, inflaţie în jur de 20%, pentru că nu am ajuns încă în faza de platou, de temperare a preţurilor, mai ales că vin din spate preţuri de producţie, am văzut şi creşteri de 70 sau 80%. Ceea ce înseamnă că există şanse mari ca, pe final de an, inflaţia per total în anul 2022 să fie undeva la 20%, pe un coş de consum care include foarte multe bunuri şi care pentru pensionari este irelevant”.

Profesorul a explicat că ”pensionarul nu face altceva cu banii decât îşi plăteşte întreţinerea, curentul, medicamentele şi mâncarea”.

Citește și
Inflație
România, printre țările din UE cu cea mai crescută inflație. Pe ce loc ne aflăm în Uniunea Europeană

”Pentru ei, inflaţia este deja mult peste ce anunţă INS-ul, dar noi nu avem nişte calcule, aceasta este o altă tară a instituţiilor publice. Noi ar trebui să avem un coş de consum al săracilor, un coş de consum al pensionarilor, pentru că noi le dăm nişte bani din buget, şi ar trebui să ştim şi noi cum arată un coş de consum al pensionarilor”, a menţionat Păun.

Profesorul a menţionat că ”pensiile vor fi majorate e complet greşit, pentru că în momentul de faţă, inflaţia de 20% taie pensiile”.

”Deci la final de an, vom avea pensiile românilor tăiate cu 20%. Faptul că guvernul vine şi le majorează cu 11%, asta face ca acele pensii să fie tăiate mai puţin”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult