Costul poliţelor RCA creşte constant după anunțul ''City Insurance''. Șoferii au de plătit în plus chiar şi sute de lei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Guvernul a pregătit două ordonanţe de urgenţă. Una pentru a ţine preţurile sub control, iar a doua pentru a-i asigura pe cei care trebuie să îşi repare maşinile pe baza unor poliţe ''City Insurance'' că vor fi despăgubiţi, atât în aceste zile, cât şi în cazul falimentului companiei.
Cei care îşi înnoiesc poliţele RCA spun că preţurile au crescut mult în ultima perioadă.
Să luăm exemplul unui şofer de 46 de ani, care are o maşină cu o capacitate cilindrică de 1,9 l. Avem o ofertă primită acum jumătate de an pentru o poliţă de 6 luni şi încă una primită acum, zilele acestea. Există diferenţe de 200-300, chiar şi 350 de lei la o companie.
Comparăm şi tarifele pentru 12 luni şi vedem diferenţe şi mai mari, de la câteva zeci de lei la City Insurance, care încă mai vinde poliţe, până la peste 700 de lei, la două companii. Brokerii ne sfătuiesc să nu alegem o poliţă prea ieftină. Putem face o comparaţie a tarifelor de referinţă publicate periodic pe site-ul ASF. În cazul nostru, vedem că o poliţă ar trebui să fie peste 1.050 de lei.
Cum principalul jucător de pe piaţa asigurărilor RCA este pe punctul să iasă din piaţă, Guvernul anunţă două ordonanţe de urgenţă care îşi propun să mai liniştească apele. Una se referă chiar la preţuri, iar al doilea act normativ le garantează că vor fi despăgubiţi celor care foloseasc o asigurare City Insurance.
Premierul Florin Cîțu a spus că cele două ordonanţe ar trebui să fie pe masă Guvernului săptămâna viitoare. Între timp, ASF amână să ia o decizie în privinţa retragerii autorizaţiei de funcţionare a companiei City Insurance.