Consiliul General al Capitalei a aprobat noile prețuri ale parcărilor din București
Aceste tarife pot ajunge la 10 lei pe oră, cu TVA, în zona centrală a Bucureştiului.
În prezent, parcările publice din Capitală au un tarif de 1,5 lei pe oră.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 31 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi 16 abţineri, potrivit News.ro.
„În PMUD-ul aprobat anul trecut se prevede elaborarea unei strategii pentru zona centrală. Nu a fost implementată strategia, dar modificăm acum tarifele. Am aprobat acum două luni alt proiect cu alte tarife. Ce s-a schimbat? Pe de altă parte, noi creştem foarte mult preţurile de parcare în unele zone, dar nu facem nimic cu maşinile parcate pe trotuar”, a atras atenţia consilierul USR Bogdan Stroe.
La rândul lui, consilierul general PNL Ciprian Ciucu a spus că Planul Integrat pentru Calitatea Aerului nu cuprinde norme pentru cazurile în care cetăţenii refuză plata parcării.
În prezent, parcările publice din Capitală au un tarif de 1,5 lei pe oră.
Tariful aplicabil pentru Zona 0 a Capitalei ar putea fi de 10 lei/oră, cu TVA, tarif unic, de luni până duminică, tarif ce permite doar utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare. Parcarea este limitată la o durată de maximum 2 ore, iar după expirare se va aplica o suprataxare cu dublul tarifului iniţial.
Tariful va fi de 10 lei pe oră, plus TVA, 24 de ore din 24, 30 de zile pe lună, pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive. Pentru riverani, tariful ar fi de 120 de lei pe lună, cu TVA.
Zona 0 cuprinde locurile de parcare special amenajate în patru zone, potrivit proiectului.
Prima zonă este cea a parcajului subteran Intercontinetal (N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I).
A doua zonă este cea a parcajului subteran din Piaţa Unversităţii (N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – I. C. Brătianu).
A treia zonă este cea a parcajului suprateran Cocor (I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moşilor – H. Botev – C. Coposu).
A patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea (C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii - Brătianu).
În Zona 1 a Capitalei (Piaţa Victoriei – Iancu de Hunedoara – Polonă – Şincai – Mărăşeşti – Berzei – Buzeşti), tariful este de 5 lei pe oră, cu TVA, în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 2,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00.
În Zona 2 (aflată între Zona 1 şi limita oraşului), tarifele sunt de 2,5 lei/oră în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 1,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: News.ro
Dată publicare: 14-06-2018 15:43