Concluziile îngrijorătoare ale FMI după vizita în România. Avertismentul transmis
Your browser doesn't support HTML5 video.
Oficialii FMI avertizează că statul român cheltuieşte prea mult faţă de cât încasează din taxe şi impozite, în ciuda mersului bun al economiei. Autorităţile de la Bucureşti sunt însă optimiste şi nu văd aceleaşi pericole despre care vorbesc economiştii străini.
După o vizită de 10 zile în România, specialiştii de Fondul Monetar Internaţional spun că lipsa investiţiilor şi creşterea golurilor din buget, după mărirea salariilor şi reducerea taxelor vor face că economia noastră să încetinească. De la o creştere de 7% anul trecut, bazată prea mult pe consum, vom ajunge în 2018 la doar 5%, iar în anii următori la 3%, estimează FMI.
''În ciuda unei creşteri economice foarte ridicate, cea mai ridicată din Uniunea Europeană, vedem că veniturile din taxe au scăzut. Actualul sistem tehnologic al ANAF este destul de învechit şi asta afectează colectarea de taxe'', spune Jaewoo Lee, șeful misiunii FMI pentru România.
Problema sistemului IT de la Fisc este semnalată nu doar de FMI, ci şi de Banca Mondială, care a oferit statului român 360 de milioane de lei pentru modernizare.
ANAF nu a cheltuit niciun leu pentru modernizarea sistemului informatic. A recunoscut-o chiar fostul ministru al Finanţelor, care a dezvăluit şi că autoritatea fiscală a dat în schimb 60 de milioane de lei pentru servicii de consultanţă.
Jaewoo Lee, șeful misiunii FMI pentru România: ”Autorităţile cred că e suficient loc pentru atingerea țintelor, dar noi suntem îngrijoraţi că veniturile au fost supraestimate.''
Guvernul recunoaşte că e nevoie de creşterea veniturilor printr-o strângere mai eficientă de taxe şi impozite. Dar ministrul Finanţelor pune problema colectării de taxe şi pe seama lipsei de educaţie financiară.
”Omul, dacă înţelege nevoia statului de a avea finanţare, de a-şi finanţa nevoile curente, dacă omul are încredere în stat - că e foarte important - atunci sperăm şi la o conformare voluntară”, spune Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor.
Iar guvernatorul Băncii Naţionale a pus problema creditelor neplătite tot pe seama lipsei de educaţie financiară.
”Fără educaţie financiară, creditarea riscă să devină un act de donaţie în care acceptarea este de o singură parte, se poate ajunge ca unii oameni să nu mai dea banii înapoi, debitorii să nu mai înţeleagă despre ce este vorba”, a spus Mugur Isărescu.
Oficialii FMI au criticat şi recenta decizie din Parlament de plafonare a dobânzilor şi spun că e necesară limitarea creditării.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , fmi , economie , taxe si impozite
Dată publicare: 16-03-2018 18:38