Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Compania Naţională de Căi Ferate alocă aproape 557 milioane lei pentru modernizarea a şase gări

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA alocă suma de 556,66 milioane lei, prin Programul Transporturi, pentru modernizarea a şase gări.

Conform unui comunicat, citat de Agerpres, CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare a staţiei CF Paşcani, investiţie în valoare de 33,98 milioane lei, fără TVA, finanţată din fonduri nerambursabile prevăzute în Programul Transporturi (PT).

Totodată, de la începutul anului şi până în prezent, CFR SA a lansat şase licitaţii, în valoare totală de 556,66 milioane lei (fără TVA), prin Programul Transporturi, pentru modernizarea a şase staţii CF: Gara de Nord (etapa I), Sinaia, Buşteni, Videle, Ploieşti Vest, aflate în etapa de evaluare oferte, şi Paşcani, care are termen pentru depunere/deschidere oferte pe 10 august 2023.

"Modernizarea gării Paşcani include ample lucrări de reabilitare şi consolidare a celor trei corpuri ale clădirii (corp central şi două corpuri laterale), reorganizarea spaţiilor interioare, prin amenajarea zonelor aferente serviciilor destinate publicului călător, spaţii comerciale, spaţii de exploatare feroviară, precum şi a zonei exterioare care include înălţarea şi lărgirea peronului principal, amenajarea unei treceri pietonale, rampe şi benzi tactile pentru persoanele cu dizabilităţi, sistem modern de informare a publicului călător şi amenajarea unei parcări în faţa gării", se menţionează în comunicat.

Principalele lucrări de modernizare a staţiei constau, printre altele, în: consolidarea şi modernizarea clădirilor de călători (corp central şi cele două corpuri laterale), precum şi amenajarea şi recompartimentarea spaţiilor pentru publicul călător, a spaţiilor comerciale şi de exploatare.

Citește și
tren
O combină a intrat într-un tren de pasageri, în Arad. Șoferul nu a văzut garnitura din cauza boscheților de pe calea ferată

Totodată, se are în vedere refacerea peronului din faţa clădirii de călători, care va avea o lungime de 250 metri şi lăţime de 6 metri, inclusiv copertine pe zona centrală şi părţile laterale, precum şi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi - rampe şi marcaje tactile.

Contractul mai prevede realizarea unei treceri la nivel pietonale, în capătul X al staţiei, sistem modern de informare a publicului călător, precum şi sistem modern de iluminat peron principal etc.

"Prin implementarea acestui important program de investiţii, staţia de cale ferată Paşcani va fi modernizată în conformitate cu parametrii tehnici prevăzuţi de standardele şi legislaţia europeană/internaţională în vigoare", se menţionează în comunicat.

Durata aferentă proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 25 de luni (6 luni pentru elaborarea proiectului, 4 luni verificare şi aprobare documentaţii aferente proiectului tehnic, 18 de luni pentru execuţie, o lună pentru recepţia la finalizarea lucrărilor), iar perioada de garanţie a obiectivului este de 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 10.08.2023, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceaşi zi, la ora 15:00.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA administrează infrastructura feroviară publică.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult