400 de milioane de lei pentru plata căldurii în peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale, a decis Guvernul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Laura Culiță, corespondent PROTV: „Sunt peste 400 de milioane de lei care vor ajunge în 105 localități din județe precum Alba, Constanța, Cluj, Galați, Neamț și Sibiu. O surpriză este că nici de data aceasta Bucureștiul nu va primi niciun ban pentru servicii de termoficare, deși primarul general Nicușor Dan a cerut un sprijin financiar de la Guvern de aproape un miliard de lei. Tot el spunea însă că acești bani nu ar fi o urgență pe final de an, ci ar trebui să ajungă la Primăria Capitalei în prima parte a anului următor, astfel încât populația din București să nu resimtă foarte mult majorările la prețul gigacaloriei. Dacă ne uităm la banii care s-au împărțit în țară, vedem că pentru prima dată în ultimii ani, toate localitățile primesc aceeași sumă de bani și vedem, la județe sunt date câte 6,2 milioane de lei iar la reședințele de județ câte 5 milioane de lei. Sunt părți egale care s-au dat în sprijinul municipalităților, a județelor, care au cerut ajutor de la Guvern.
De cealaltă parte, dacă ne uităm la situația Bucureștiului, primarul general spunea că ar fi un scenariu, o creștere cu 70% a prețului gigacaloriei suportat de populație, aceasta ar însemna la un apartament cu două camere o factură de apă caldă și căldură de aproape 300 de lei. Acest scenariu nu a fost aprobat și nici măcar discutat, pentru că nu s-a ajuns la un consens în Consiliul Municipal, însă orice majorare, dacă va avea loc pentru București, va fi resimțită abia în martie, atunci când știm că plătim întreținerea pentru luna ianuarie.”
Totodată, va fi acordat un sprijin de peste 100 de milioane de euro pentru crescătorii de animale pentru cererile depuse în cursul acestui an, a anunţat premierul Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.
"Vom aproba plăţile către fermieri, pentru care vom anunţa plafoanele alocate schemelor de sprijin pentru 2021. Astfel, crescătorii de animale vor beneficia de sprijin guvernamental în sumă de peste 100 de milioane de euro pentru cererile depuse la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură în cursul anului 2021. De asemenea, în urma evaluărilor efectuate la nivelul comunităţilor locale care au nevoie de sprijin în această perioadă, vom aproba alocarea de fonduri din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, de care vor beneficia peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale din toate judeţele", a declarat Ciucă.
El a spus că în şedinţa de guvern va fi adoptat şi proiectul de lege privind măsurile de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psiho-sociale, menţionând că "noile măsuri introduc soluţii concrete pentru ocrotirea persoanelor fizice cu dizabilităţi psiho-sociale intelectuale".
"Tot astăzi vom lua o decizie foarte importantă pentru ceea ce înseamnă operaţionalizarea PNRR. Astfel, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă va fi supus analizei şi aprobării. În plus, se modifică ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155 din 2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Vom începe ordinea de zi stabilită, vom face o pauză necesară pentru finalizarea procedurilor tehnice, după care vom reveni. La finalul şedinţei de guvern, o parte din miniştri vor oferi mai multe detalii", a mai spus premierul.