Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cine este cel mai bogat om din istoria modernă. Afacerile din care a câștigat 150 de miliarde

Fondatorul Amazon Jeff Bezos a devenit, oficial, cel mai bogat om din istoria modernă, cu o avere de 150 de miliarde de dolari.

Fondatorul şi directorul general al Amazon era deja cel mai bogat om din lume, la cursul actual al dolarului, înaintea lui Bill Gates, aflat pe locul al doilea în indicele Bloomberg al miliardarilor, potrivit MarketWatch, citat de News.ro.

Gates, co-fondator al Microsoft, a avut pentru scurt timp o avere de 100 de miliarde de dolari în 1999, respectiv de 149 de miliarde de dolari în termeni ajustaţi la inflaţie, potrivit Bloomberg.

Averea netă a lui Bezos a depăşit luni 150 de miliarde de dolari. Gates se află pe locul al doilea în topul miliardarilor, cu 95 de miliarde de dolari, urmat de Warren Buffett pe poziţia a treia, cu o avere de 82,6 miliarde de dolari.

Ziua de luni a fost prima zi a evenimentului anual Amazon Prime Day, care durează 36 de ore şi care include şi o componentă de comerţ tradiţional, prin intermediul magazinelor Whole Foods.

Citește și
Jeff Bezos, CEO Amazon
Jeff Bezos, patronul Amazon, a devenit "cel mai bogat om din istorie"

Potrivit estimărilor realizate de Coresight, Amazon va înregistra în Prime Day vânzări de 3,4 miliarde de dolari la nivel global, cu 40% mai mult faţă de anul trecut. Amazon nu dezvăluie date referitoare la acest eveniment.

Imperiul lui Bezos se întinde dincolo de Amazon şi Whole Foods. În afară de preluarea Whole Foods pentru 13,7 miliarde de dolari, Amazon a făcut şi alte achiziţii, cum ar fi retailerul online de încălţăminte Zappos şi site-ul de streaming video Twitch.

Miliardarul mai deţine Bezos Expeditions, care administrează investiţiile de capital ale acestuia, cum ar fi cele în acţiuni Twitter, Workday, Business Insider şi Stack Overflow. Bezos a mai investit 1 milion de dolari în acţiuni Google în 1998, iar compania sa privată Nash Holdings a cumpărat The Washington Post în august 2013, pentru 250 de milioane de dolari.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult