China a abandonat două proiecte energetice de sute de milioane de euro în România, după o anchetă lansată de UE
Bruxelles-ul încearcă să intensifice producția de energia regenerabilă a Europei pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, îndepărtând în același timp dependența excesivă de tehnologia eoliană și solară chineză mai ieftină, scrie France 24.
Mai larg, UE dorește să apere industria europeană împotriva amenințărilor tot mai mari din partea Chinei și a Statelor Unite și a lansat mai multe anchete asupra firmelor chineze cu privire la subvențiile de stat pe care le primesc în țările UE.
Comisia Europeană a demarat astfel în aprilie o investigație asupra a două consorții chineze suspectate că ar primi subvenții prin care Bruxelles se temea că le-ar fi ajutat să-și subjuge competitorii din Europa.
După ce firmele deținute de China și-au retras însă oferta, Comisia a declarat că va „închide investigația aprofundată”.
Ancheta a fost lansată în baza unor noi reguli care au intrat în vigoare anul trecut și urmăresc să împiedice subvențiile străine să submineze concurența loială în UE.
Ancheta viza o subsidiară din România a unei companii chineze„Investim masiv în instalarea de panouri solare pentru a ne reduce emisiile de carbon și facturile la energie – dar acest lucru nu ar trebui să vină în detrimentul securității noastre energetice, al competitivității noastre industriale și al locurilor de muncă europene”, a spus comisarul UE pentru piața internă, Thierry Breton
Noile reguli asigură că „societățile străine care participă la economia europeană fac acest lucru respectând regulile noastre privind concurența loială și transparența”, a adăugat el.
Însă Camera de Comerț din China în UE (CCCEU) a criticat regulile „ca pe un instrument de constrângere economică”, ceea ce nu a lăsat companiilor chineze „nicio opțiune prudentă din punct de vedere comercial decât să se retragă”.
CCCEU a susținut că firmele chineze se confruntă cu un control mai aspru decât alte firme din afara UE și a spus că retragerea „îngreunează eforturile de transformare ecologică” ale UE. Creșterea tensiunilor comerciale
Unul dintre cele două consorții vizate de anchetă include grupul Enevo din România și o subsidiară germană a companiei-mamă din China, Longi Green Energy Technology.
Longi -- cel mai mare producător de panouri solare din lume -- a spus că a rămas „pe deplin angajat să colaboreze cu partenerii săi din Europa” pentru a se asigura că aceasta „își poate îndeplini obiectivele ambițioase în materie de energie regenerabilă și climat”.
Peste 97% din panourile solare din Europa sunt importate din ChinaAl doilea consorțiu a fost format din două filiale, ambele controlate integral de firma de stat chineză, grupul Shanghai Electric. Acestea au aplicat pentru proiectarea, construirea și operarea unui parc fotovoltaic în România, finanțat parțial din fonduri UE. Valoarea estimată a contractului era de aproximativ 375 de milioane de euro.
Europa se bazează în mare măsură pe panourile solare străine. Peste 97 la sută din panourile din Europa sunt importate, în principal din China, potrivit Bruxelles-ului.
Alte anchete UE au fost deschise cu privire la subvențiile chineze pentru mașini și trenuri electrice și turbine eoliene, pe măsură ce tensiunile comerciale escaladează între cele două părți.
O luptă pentru panourile solare nu este nimic nou pentru UE. În 2013, UE a impus taxe antidumping după ce producătorii europeni au declarat că importurile de panouri din China afectează firmele lor, deși acestea au fost casate cinci ani mai târziu.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: uniunea europeana , romania , China , ancheta , abandon , panouri solare , contracte
Dată publicare: 14-05-2024 14:23