CFR Călători vinde bilete la trenuri anulate și trimite și mesaj că au ajuns la destinație - Club Feroviar
Cazul a fost semnalat și probat de către un cititor al site-ului Club Feroviar, care luni dimineață și-a cumpărat un bilet la trenul R 13197 cu plecare din București Nord la ora 15:06 și sosire la București Băneasa la ora 15:14.
Este vorba de așa-numitul „tren de Dragon”, care circulă între Gara de Nord și Gara Obor, cu trecere prin Pantelimon Vest, în dreptul complexului comercial Dragonul Roșu din București, scrie Club Feroviar, unde puteți citi povestirea integrală.
Pe scurt, explicația ar fi că cele două sisteme informaționale implicate în această situație, cel al CFR SA - compania de stat care administrează infrastructura (deci trasele) și cel al CFR Călători - compania de stat care operează efectiv transportul, „nu se pupă”.
Astfel, conform sursei citate: „în țara IT-iștilor, două sisteme informatice ale unor companii feroviare, ambele de stat, ambele aflate în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, nu sunt conectate. Iar unul dintre ele transmite mesaje eronate, ca și cum trenul nu ar fi fost anulat, ci în circulație.”
Sursa: Club Feroviar
Etichete: CFR Calatori , bilete de tren , intarzieri
Dată publicare: 27-11-2023 16:44