Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce locuri de muncă sunt disponibile în străinătate și ce salarii oferă angajatorii românilor

Aproape 2.000 de locuri de muncă sunt disponibile, în acest moment, pentru persoanele care vor să lucreze în străinătate, iar angajatorii oferă salarii care pleacă de la 700 de euro net şi pot ajunge până la 5.000 de euro pe lună.  

Potrivit unui comunicat remis, joi, Agerpres, de la începutul verii şi până în prezent, peste 3.000 de locuri de muncă pentru străinătate au fost postate, acestea reprezentând 8% din numărul total de joburi noi din această perioadă. Cele mai multe oferte vin din partea angajatorilor din Germania, Olanda, Arabia Saudită, Spania şi Irlanda şi caută candidaţi dispuşi să lucreze în domenii precum transport, retail, industria alimentară, turism ori servicii. În timp ce interesul angajatorilor din afara ţării creşte pentru candidaţii români, aceştia par tot mai puţin atraşi de ideea de a lucra peste hotare. În acest sens, din cele 1,3 milioane de aplicări înregistrate de la 1 iunie şi până acum, doar 19.000 au mers către joburile din străinătate. Numărul reprezintă doar 1,4% din totalul aplicărilor pentru această perioadă de referinţă. Cel mai mult şi-au dorit să plece candidaţii din segmentul de vârstă 25-35 de ani şi 18-24 de ani şi muncitorii calificaţi şi necalificaţi. Destinaţiile predilecte au fost Olanda, Germania, Belgia, Austria şi Franţa, iar domeniile care au primit cele mai multe aplicări au fost transport/logistică, retail, turism, industria alimentară şi producţie. Aproape o treime dintre cei care vor să plece la muncă în străinătate au optat pentru joburi sezoniere. "Angajatorii din afara ţării ştiu că principalul argument cu care pot atrage mai mulţi candidaţi este cel salarial, motiv pentru care unul din două joburi postate are salariul afişat în anunţul de angajare. De altfel, şi candidaţii au nevoie să ştie exact cât ar putea să câştige în plus faţă de joburile din România pentru a fi convinşi să facă un pas atât de important precum o relocare în afara ţării, fie şi pentru o perioadă determinată de timp", spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul unei platforme de recrutare online, citată în comunicat. În multe cazuri, este vorba de salarii de trei sau patru ori mai mari decât cele din România, atât în cazul joburilor entry level sau pentru muncitorii calificaţi, cât şi în cazul specialiştilor. Spre exemplu, un inginer software poate câştiga lunar, în Germania, 6.500 de euro net plus beneficii, în timp ce un muncitor în depozit, în Olanda, poate câştiga între 1.800 şi 2.000 de euro pe lună plus beneficii. Salariul unui şofer de tir, pe curse internaţionale, pleacă de la 2.500 de euro pe lună; un curier poate câştiga 2.000 de euro pe lună, în timp ce, pentru muncitorii necalificaţi, salariile pleacă de la 700 de euro pe lună. De la 1.000 de euro pe lună pornesc şi salariile pe care le pot câştiga cei care vor să lucreze în servicii de curăţenie. "Un interes crescut în această perioadă este pentru candidaţii cu experienţă în sectorul turistic şi HoReCa. Angajatorii din străinătate au avut peste 500 de joburi postate pentru cele două industrii în ultima lună şi jumătate, iar salariile pe care le oferă încep de la 1.000 de euro pentru ospătari sau personal hotelier şi pot ajunge până la 4.000 de euro dacă vorbim despre bucătari în restaurante de pe vase de croazieră sau mari lanţuri hoteliere", mai spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.ro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult