Care sunt printre cel mai bine plătiți angajați din România
Cel mai bine plătiţi angajaţi din Regiunea Centru sunt sibienii, unde câştigul salarial mediu brut a fost în octombrie de 7.800 de lei.
Cel mai slab plătiţi sunt cei din Harghita, judeţ unde respectivul câştig mediu brut a fost în luna amintită de 5.958 de lei, potrivit datelor transmise de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
Şi câştigul salarial mediu brut pe regiune a fost mai mic decât cel din Sibiu, cu aproape 1.000 de lei.
De altfel, şi câştigul salarial mediu brut la nivel naţional, de 7.509 lei, a fost mai mic decât cel înregistrat de judeţul Sibiu.
„În luna octombrie 2023, câştigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, a fost de 6.866 lei, reprezentând 91,4% din câştigul salarial mediu brut la nivel naţional (7.509 lei), în creştere faţă de luna anterioară cu 137 lei (+2%) şi cu 14,3% (+858 lei) faţă de luna corespunzătoare din anul anterior. Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (7.800 lei), iar cel mai mic în Harghita (5.958 lei)", se arată într-un comunicat al DRS Alba, citat de Agerpres.
În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net, acesta a fost pe regiune de 4.308 lei, în creştere faţă de septembrie cu 2% (+86 lei) şi cu 15,2% (+567 lei) faţă de luna octombrie 2022. La nivel naţional, acesta a fost de 4.692 de lei.
„Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost de 4.893 lei, înregistrată în judeţul Sibiu, iar cea mai mică în judeţul Harghita, de 3.758 lei", precizează sursa citată.
Faţă de septembrie, câştigul salarial mediu net a înregistrat creşteri în toate judeţele, cu sume cuprinse între 114 şi 59 de lei.
Efectivul de salariaţi înregistrat în Regiunea Centru la sfârşitul lunii octombrie a fost de 716.865 de persoane, dintre care 56,9% şi-au desfăşurat activitatea în cadrul serviciilor, 40,7% în industrie şi construcţii şi 2,4% în agricultură, silvicultură şi pescuit.