Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zilele în care avem șanse mari să găsim un bilet ieftin de avion. Acesta este noul algoritm al motoarelor de căutare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Planificarea unui vacanțe, mai ales pe cont propriu, poate să fie o adevărată provocare. Pentru a găsi un bilet de avion ieftin, specialiștii ne recomandă să căutam în weekend, atunci când cererea este mai mică.

Există și anumite ore la care unele zboruri au prețuri decente. Iar pentru cazare nu ar strica să intrați pe site-ul hotelului.

Marțea era cunoscută ca fiind cea mai bună zi pentru cumpărarea unui bilet de avion și asta pentru că în trecut, companiile aeriene anunțau oferte și promoții în prima parte a săptâmanii.

Însă, potrivit unei platforme de rezervări online, cele mai bune tarife au inceput sa apara în zilele de sâmbătă și duminică, după ora 18. Trebuie să știți că dacă o destinație este căutată de mai multe persoane, atunci biletul de avion se scumpește și asta din cauza algorimului folosit de companiile aeriene.

Claudia Tocilă, director de marketing platformă rezervări bilete de avion online: „Algoritmul este stimulat automat, se face ca o mică licitație în spate și prețurile cresc în funcție de cererea pe care o înregistrează algoritmul respectiv. Locurile din avion se pot epuiza rapid, ceea ce face ca prețul acestora să crească în funcție de câte locuri au rămas”.

Citește și
Vacanță de coșmar pentru zeci de români, surprinși de incendiul din hotelul din Kemer, Mulți au rămas doar în costum de baie
Vacanță de coșmar pentru zeci de români, surprinși de incendiul din hotelul din Kemer, Mulți au rămas doar în costum de baie

Dacă anii trecuți cei mai mulți turiști care plecau într-o vacanță își cumpărau biletele cu 3 luni înainte pentru a găsi prețuri bune, acum lucrurile s-au schimbat.

Cei care vor să meargă într-un city break, de exemplu, în Europa, pot să găsească bilete ieftine chiar și cu o lună înainte.

În privinta cazării, dacă pe platformele de căutare prețurile depășesc bugetul pe care îl aveți disponibil, puteți să rezervați direct la hotel.

Ciprian Enea, consultant turism: „Pe platforme, comisioanele pe care hotelurile le plătesc sunt între 17-18 și 25%, ne mai vorbind de hotelurile care oferă bonusuri suplimentare pentru clienții genius. Pe de altă parte, mulți dintre hotelieri nu se simt confortabil cu acest comision și au o serie de camere pe care le vând la un preț mai mic turiștilor care sună și care întreabă la recepție despre costul unei asemenea camere”.

Turist: „Ne alegem singuri cazările, tipurile de transport, orele de zbor. De obicei căutăm cu 3, 4 luni înainte de o vacanță și zborul și cazarea.”

De asemenea, ca sa nu dati o avere, nu este obligatoriu să stați în centru, însă este important să aveți în apropiere măcar un mijloc de transport în comun.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult