Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bursa de la New York și-a continuat declinul. Războiul comercial dintre SUA și China sperie investitorii

Bursa de pe Wall Street şi-a extins joi declinul, deoarece investitorii se tem de escaladarea conflictului comercial dintre SUA şi China şi de riscurile provocate de recenta majorare a dobânzilor, transmite Reuters.

Indicele Nasdaq al bursei de pe Wall Street s-a apropiat de teritoriul de corecţie, înregistrând un declin de 10,3% faţă de nivelul ridicat din 29 august şi sporind temerile că va urma o perioadă îndelungată de turbulenţe, aşa cum s-a întâmplat în urma crizei financiare din 2008. Ulterior, pierderile s-au atenuat şi s-a evitat confirmarea corecţiei.

La închiderea şedinţei de joi, indicele Nasdaq a scăzut cu 1,25%, ajungând la valoarea de 7.329,06 puncte. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 2,13%, ajungând la valoarea de 25.052,83 puncte, în timp ce indicele Standard and Poor's 500 a înregistrat un declin de 2,06%, ajungând la valoarea de 2.728,37 puncte.

Indicele MSCI a înregistrat un declin de 2,2%, ajungând la cel mai redus nivel din octombrie 2017.

"Când ai un şoc aşa cum a fost cel de miercuri, oamenii sunt luaţi pe nepregătite, şi apar o mulţime de ajustări. Există tendinţa de volatilitate după o zi şocantă, care ar putea continua şi în următoarele zile sau săptămâni", a apreciat Keith Lerner, analist la SunTrust Advisory Services în Atlanta, SUA.

Citește și
Bursa de la New York, Wall Street - AFP/Gety
Bursa americană s-a prăbușit și trage după ea Asia și Europa. Ce se întâmplă pe bursa de la București

Indicele bursier pan-european FTSEurofirst 300 a scăzut joi cu 2%, dolarul american a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni, iar randamentele bondurilor americane pe zece ani s-au situat la 3,146%, în scădere faţă de 3,225% miercuri.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 2,20 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 70,97 dolari.

Declinul din SUA nu s-a mai extins în Asia. Bursa din Hong Kong a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare de vineri în creştere cu 1,18%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 25.563,53 puncte, în creştere cu 297,16 puncte. Indicele MSCI, care monitorizează pieţele din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a urcat cu 1,3%, datorită creşterilor de pe bursele din Coreea de Sud şi Taiwan. În schimb, pieţele bursiere din Japonia şi China au deschis vineri în scădere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult