Bugetul unui român pentru sărbători a ajuns la 1.750 de lei, în 2017. Cum sunt cheltuiți banii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ca să fie siguri că nu stau la cozi fără să bifeze tot, mulți își fac liste pe care le consulta cu înfrigurare. În medie, bugetul de cheltuieli pentru Crăciun și Revelion este de 1.750 de lei.
O masă îmbelșugată, un brad frumos și multe cadouri sub el - sunt reguli de la care românii nu se abat.
Potrivit unui studiu recent, bugetul mediu al celor care locuiesc în marile orașe a crescut anul acesta la 1.746 de lei. Este cu 50 de lei peste cel de anul trecut și cu 200 de lei față de cel din 2013.
Un român va da, în medie, cam 685 de lei pentru cozonaci, carne și alte preparate. Pentru haine, încălțăminte, cosmetice și ornamente, va aloca 457 de lei. Iar pentru cadouri, este prevăzut un buget de 611 lei.
Dacă își fac o lista de daruri, cei mai mulți trec pe primul loc laptopuri, telefoane și tablete. Asta nu înseamnă că le și primesc, pentru că românii oferă, în primul rând, dulciuri, haine, parfumuri și jucării.
Una peste alta, bugetul total de Crăciun și Revelion se împarte astfel: 32,1 la sută dintre români dau între 1500 și 3000 de lei 26,3% își permit cheltuieli sub 1000 de lei, iar aproape 15 la sută sunt norocoșii care au de risipit peste 3.000 de lei.
Din păcate, de Anul Nou sunt foarte puțini cei care își permit vacanțe în străînătate, doar 3,6 la sută. 80 la sută dintre români rămân în țară, iar 12 la sută sunt încă nehotărâți.