Băncile, suspectate de Consiliul Concurenței că împiedică clienții să refinanțeze la dobânzi mai bune. Băncile verificate
„Inspecţiile s-au terminat. Au durat trei zile în cursul săptămânii trecute şi au vizat Biroul de credite şi 12 grupuri bancare. Ştiţi că avem deja în derulare o investigaţie în care ne uităm la modul cum stabilesc băncile dobânzile, cum stabilesc indicele care stă la baza stabilirii dobânzilor - ROBOR. De data asta este un subiect conex. Nu ne uităm la dobândă, ci ne uităm la accesul la credite, la condiţiile de creditare. Suspiciunea este că, prin modul cum se calculează scorul de credit, este blocat accesul unor clienţi la credite şi se îngreunează refinanţarea”, a explicat, luni, preşedintele Consiliului concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la ieşirea de la o conferinţă pe teme de energie, scrie Agerpres.
El a menţionat că suspiciunile au apărut în urma analizei pe care o are în lucru Consiliul Concurenţei în sectorul bancar, din documente în format electronic, din computere şi telefoane.
„Important de menţionat este că nu luăm la întâmplare documente, ci ne bazăm pe un mandat judecătoresc. Judecătorul a aprobat ridicarea documentelor respective de la bănci”, a precizat Chiriţoiu.
În ceea ce priveşte investigaţia legată de dobânzi, preşedintele autorităţii de concurenţă a afirmat că se aşteaptă la un rezultat în cursul anului viitor.