Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Banca Centrală Europeană: Sectorul bancar "din umbră" ar putea declanșa următoarea criză financiară

Sectorul bancar din umbră este ''punctul slab al sistemului financiar'' şi ar putea declanşa următoarea criză financiară, a avertizat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos.

În contextul salvării recente a grupului elveţian Credit Suisse, Luis de Guindos şi-a exprimat încrederea că sectorul bancar european este "solid şi rezilient", dar sectorul non-bancar "ar putea fi o sursă de probleme pentru întregul sistem financiar".

Sectorul non-bancar implică firmele care sunt angajate în activităţi asemănătoare cu cele bancare, dar nu sunt nici înregistrate şi nici reglementate ca bănci. Din această categorie fac parte fondurile, firmele de asigurări, investitorii în capital de risc şi schimburile valutare.

De Guindos a avertizat, într-un interviu acordat publicaţiei irlandeze Sunday Business Post, că firmele din acest sector şi-au asumat "multe riscuri" în perioada în care ratele dobânzilor erau la un nivel scăzut, iar acum ar putea fi expuse, în urma majorării dobânzilor, ceea ce ar putea afecta sistemul financiar extins.

Principalul motiv de îngrijorare al BCE în privinţa stabilităţii financiare, după problemele de la Credit Suisse Group AG, îl reprezintă sectorul non-bancar, a cărui pondere a crescut în sistemul financiar european, a explicat Luis de Guindos.

Citește și
Nouriel Roubini, „profetul apocalipsei”: risc serios de prăbușire sistemică a piețelor financiare din SUA | OPINIE
Nouriel Roubini, „profetul Apocalipsei”: risc serios de prăbușire sistemică a piețelor financiare din SUA | OPINIE

Acesta a adăugat: "Nu suntem supervizorii sectorului non-bancar. Dar aceste companii sunt interconectate cu băncile pe care le supervizăm în mod tradiţional, şi de aceea ne uităm şi spre acest sector".

Sistemul bancar "trece printr-o perioadă de incertitudini ridicate"

Situaţia este destul de diferită faţă de criza financiară globală din 2008, deoarece băncile au un nivel mai ridicat al capitalului şi al lichidităţilor, multe peste cerinţele minime, susţine Luis de Guindos.

De asemenea, potrivit oficialul BCE, sistemul bancar "trece printr-o perioadă de incertitudini ridicate", ceea ce necesită o abordare a politicii monetare la fiecare şedinţă, fără un pre-angajament spre o acţiune specifică.

"Suntem deschişi în privinţa viitorului. Problema este acum modul în care sistemul bancar din SUA şi Credit Suisse vor afecta economia zonei euro. În următoarele săptămâni şi luni, trebuie să analizăm dacă vom înăspri în continuarea condiţiile financiare", a declarat de Guindos.

Acesta şi-a exprimat dorinţa unei reveniri "rapide" către ţinta de inflaţie a BCE de 2%. "Ştim că nu poate fi realizată imediat, dar trebuie să fie în orizontul nostru de proiecţie, care este o perioadă de doi ani. Traiectoria inflaţiei este mult mai importantă decât simpla readucere a inflaţiei la ţinta de 2%", a precizat Luis de Guindos.

Conform datelor Eurostat, în zona euro rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 8,6% în ianuarie la 8,5% în februarie. Este a patra lună consecutivă în care s-a înregistrat o încetinire a preţurilor în zona euro, după ce în octombrie se înregistrase un avans record, de 10,6%.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult