Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bacșișul se oficializează în România. Cum se va plăti de la 1 octombrie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bacşişul va fi impozitat de stat. Este anunţul Ministerului de Finanţe, care vrea ca banii pe care ospătarii şi barmanii îi iau pe lângă salariu să fie înregistraţi la ANAF.

Propunerea a fost pusă în dezbatere publică, şi, susţine Eugen Teodorovici, a venit dinspre industria hotelieră şi a serviciilor alimentare. Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, clienţii ar urma să aleagă să lase bacşiş între zero şi 15% din nota de plată, chiar pe bonul fiscal.

În codul fiscal, acest bacșiș va fi definit ca suma pe care o plăteşte un client, voluntar, în plus faţă de valoarea bonurilor sau serviciilor primite. Mai mult decât atât, odată ce un client ajunge într-un restaurant va primi o notă de plată înaintea bonului fiscal. Pe această notă va trebui să bifeze o căsuţă în funcţie de bacşişul pe care vrea să-l lase, o valoare între 0 şi 15%.

La final va primi acest bon fiscal, unde bacşişul va fi trecut separat. Şi tot separat va fi introdus şi în casele de marcat.

Aşadar, operatorii economici vor trebui să-şi introducă în propriile case de marcat acest nou produs, bacşiş, exact ca un produs obişnuit.

Citește și
Codul Fiscal
Noi modificări la Codul fiscal și de procedură fiscală. Anunțul Ministerului Finanțelor

Dacă vorbim de codul fiscal, atunci ne referim şi la impozitul pe care îl va opri statul, 10%, având în vedere că cei care vor primi aceste venituri vor fi încadrate ca venituri din alte surse. Ca atare, angajatorul nu va fi nevoit să plătească TVA, ci doar acest impozit de 10%, iar contribuţiile sociale vor fi oprite de la sursă. Nu însă şi contribuţiile pentru sănătate, potrivit acestui proiect de ordonanţă.

O altă procedura pe care angajatorii vor trebui să o îndeplinească este cea a unui regulament intern în baza căruia angajaţii vor trebui să primească sumele din acest bacșiș colectat la finalul lunii.

Vorbim astfel de un proiect de ordonanţă de urgenţă, pus miercuri în dezbatere publică pe siteul Ministerului de Finanţe, însă ministrul Eugen Teodorovici spunea că până la finalul acestei luni ar vrea să strângă toate propunerile din industria respectivă, ca atare, OUG să intre în vigoare de la 1 octombrie 2019.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aaCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult