Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

Cu aproape o săptămână întârziere Ministerul Finanțelor a făcut publică o modificare foarte importantă a procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă: acordul de refinanțare este eliberat acum de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și nu de Finanțe, ca până acum.

Pentru că au primit peste 3.000 de dosare de refinanțare în doar două luni, nivel destul de mare (cam 1% din total program) ținând cont că numărul total de dosare aprobate este de peste 333.000, oficialii de la Finanțe au decis „a veni în sprijinul celor care au nevoie de un răspuns într-un timp foarte scurt”. 

„Din 7 iunie, Ministerul Finanțelor a desemnat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A. – I.F.N. (FNGCIMM) ca instituție semnatară a acordurilor de refinanțare a creditelor contractate prin Prima Casă/Noua Casă, astfel că cererile vor fi depuse la Fond. Împuternicirea este prevăzută prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.58/2024 pentru modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, a anunțat astăzi ministerul de resort

Oficial, ministerul a anunțat astfel: „De asemenea, având în vedere că, în perioada 05.04.2024 – 06.06.2024, s-au depus peste 3.000 de cereri de refinanțare, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de un răspuns într-un timp foarte scurt, MF a decis ca acordul de refinanțare a cererilor depuse în perioada mai sus menționată, să fie emis de drept, nemaifiind necesar acordul Ministerului”. 

În cazul dosarului de vânzare a proprietății obținute prin Prima Casă Ministerul Finanțelor rămâne în continuare factorul decizional, respectiv cel care poate aproba înstrăinarea imobilului. Formularul pentru acest caz poate fi găsit aici

De precizat că pe site-ul FNGCIMM nu sunt vizibile informații legate de noua decizie a Finanțelor, nici pe prima pagină a site-ului, nici la secțiunea „Noutăți”, nici la „Centru de presă”, nici la „Transparență”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult