Analiză. Mizele și efectele negative ale creșterii salariului minim de la 1 decembrie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ministerul Muncii a anunțat că vrea să crească de luna viitoare salariul minim la 2080 de lei, după ce inițial majorarea era luată în calcul ba pentru 1 noiembrie, ba pentru 1 ianuarie. Noutatea este că va exista un salariu minim special adică vor primi mai mult cei care au studii superioare sau vechime mai mare de 15 ani.
În mai puţin de o lună, salariul minim ar urma să crească de la 1900 de lei, cât este acum, la 2080 de lei BRUT, potrivit Ministerului Muncii. Asta înseamnă un plus de 101 de lei, în mână. O noutate este că cei cu o vechime de minimum 15 ani vor primi 2350 lei, la fel ca cei cu studii superioare. Este vorba însă de funcţiile care necesită diplomă în domeniul respectiv, prin lege.
Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa": "Dacă eşti portar şi ai doctorat în ştiinţe tehnice, de exemplu, ca să luăm extremă, vei fi plătit ca portar, pentru că portarul nu necesită ... Necesită numai studii medii şi o calificare medie legată de structura respectivă. Vor crea foarte multe probleme şi contestări în justiţie legate de interpretarea structurii respective."
Potrivit liderilor sindicali, măsură ar urma să aducă un plus la bugetul de stat de 200 de milioane de lei, într-o singură lună. Însă pe termen lung, ideea este păguboasă, atrag atenţia analiştii economici.
George Vulcănescu, analist economic: ”Creşterile, să spun hazardante ale veniturilor salariale, au generat inflaţie. Practic ce se întâmplă în momentul ăsta? Este o revenire la condiţiile favorizante ale crizei economice, situaţie cu care ne-am mai confruntat de altfel şi după anul 2007. Calculul politic nu are nicio legătură cu calculul economic. Vin alegerile, nerealizările sunt multe.”
Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa": ”O nuanţă naţionalistă: v-am dat înainte ca să aveţi bani pentru sărbătorile de iarnă în an de centenar.”
Mai mulţi bani ar urma să primească şi bugetarii, conform legii salarizării, dar de la 1 ianuarie.
De exemplu, un profesor debutant ar urma să aibă salariul brut mai mare cu 168 de lei decât acum, în timp ce un dascăl cu experienţa ar urma să primească mai mult cu 327 de lei brut.
Nu vor fi creşteri, în schimb, pentru cei care au primit deja salariile prevăzute pentru anul 2022, cum sunt medicii şi asistenţii. Dar sectorul bugetar primeşte şi veşti proaste. 10.000 de posturi ar urma să fie tăiate. I-am solicitat detalii ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, care ne-a răspuns doar că "acest subiect este printre cele care se fac, nu se discută".
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!