Analiză: Ce performanțe au avut bursele în 2023. Japonia şi Italia, dar şi România recompensează investitorii
"Investitorii de retail care au susţinut Japonia în acest an au avut parte de cea mai dulce recompensă, cu acţiunile de pe bursă în creştere cu 22%, în timp ce bursa din Italia, care are unul dintre cele mai scăzute rapoarte ale preţurilor/câştigurilor din lume, a crescut cu 19%.. În contrast puternic, piaţa din Hong Kong, una dominată de imobiliare, a scăzut cu 20%, în timp ce acţiunile chinezeşti au scăzut cu 10%, deoarece economia Chinei a repornit greu după cu redeschiderea care a urmat lockdown-ului prelungit din pandemia COVID", se arată în analiza realizată de platforma de tranzacţionare şi investiţii eToro.
La nivel global acţiunile au crescut cu 9% în acest an, oferind o gură de oxigen investitorilor după performanţele slabe de anul trecut.
Potrivit sursei citate, piaţa bursieră românească a meritat cu siguranţă o recompensă în acest an, în condiţiile în care de la începutul anului, indicele BET a crescut cu 21%, evoluând mai bine decât pieţele americane (14%), precum şi decât media globală (9%).
"În timp ce acţiunile americane au crescut, pieţele asiatice au trăit atât sperieturile, cât şi recompensele anului 2023. Piaţa bursieră din Japonia este adesea ignorată, însă a doua cea mai mare piaţă din lume, a beneficiat de revenirea competitivităţii monedei sale. Între timp, redeschiderea economică a Chinei a dezamăgit aşteptările mari ale investitorilor, ceea ce a dus la scăderea pieţei", a explicat Ben Laidler, Global Markets Strategist la eToro.
Analiza eToro a inclus, de asemenea, o defalcare a sectoarelor pieţei de capital din SUA, industria semiconductorilor recompensând masiv investitorii, cu o creştere de 71% în acest an, urmată de industria media şi de divertisment, în creştere cu 52%. Pe de altă parte, cele mai " înfricoşătoare" performanţe din sector au fost utilităţile şi telecomunicaţiile, care au scăzut cu 21% şi, respectiv, cu 16%.
"Creşterea semnificativă a industriei semiconductorilor şi a reţelelor sociale reflectă optimismul cu privire la adoptarea record a tehnologiei inteligenţei artificiale. Cu toate acestea, durerile crescânde ale energiei regenerabile şi ratele mai mari ale dobânzilor au condus la scăderea preţurilor acţiunilor din acest an ale utilităţilor, cu speranţa că cele mai înfricoşătoare dintre aceste probleme se apropie de sfârşit", a adăugat Laidler.
Privind acţiunile în mod individual, NVIDIA a crescut cu peste 200%, ducând capitalizarea sa de piaţă în clubul firmelor de peste 1 trilion de dolari. Cu toate acestea, performanţa sa a fost depăşită de creşterea de aproape 900% a acţiunilor companiei de transport de electricitate din Turcia Astor Enerji şi de revenirea de 700% a retailer-ului online american Carvana. La celălalt capăt al spectrului, grupul Adani din India, acţiunile companiilor imobiliare din China, retailer-ul american de piese de automobile Advance Auto, magazinul de reduceri Dollar General şi furnizorul TV DISH au scăzut cu 60%, urmate cu scăderi similare de giganţii de regenerabile, precum SolarEdge şi Enphase, se maia rată în analiza menţionată.