Piețele financiare din lume, în declin. Acțiunile giganților ruși Gazprom și Lukoil s-au prăbușit
Your browser doesn't support HTML5 video.
Prețul gazului a explodat, în timp ce barilul de petrol, a depășit 100 de dolari, și a atins cel mai mare nivel, din ultimii ani.
Ziua a început cu o creștere serioasă a prețului gazului, de aproximativ 40%, și a trecut de 120 de euro pentru un megawat-oră. Au urmat ore de ușoare scăderi și creșteri, chiar s-a apropiat de 130 de dolari, după ora 15. Investitorii şi traderii rămân în alertă.
Acelaşi scenariu îngrijorător a fost și în cazul petrolului, care a depășit la prima oră pragul de 100 de dolari pe baril, cel mai mare nivel din 2014 încoace. Iar creșterile au continuat pe parcursul zilei, barilul de petrol a trecut de 105 dolari, iar datele arată o presiune ascendentă.
A crescut și prețul aurului. Metalul prețios este considerat o monedă de refugiu în orice fel de criză și un indicator important al gravităţii situaţiei. În tot acest timp, moneda europeană a scăzut puternic în raport cu dolarul american.
Piețele financiare, dominate de incertitudine. Bursa de la Moscova este cel mai afectatăBursele din toată lumea au reacționat după invadarea Ucrainei și au deschis ziua în declin.
Bursa de la Paris a deschis în scădere cu 4,19%. Cea de la Frankfurt înregistra un minus de 4,39%, în timp ce la Londra scăderea a fost de 2,55% și mai toate și-au continuat scăderea. Și Bursa de la București a reacționat. Principalul indice, BET, chiar a mai scăzut pe parcursul zilei, a trecut chiar de 4 procente la ora închiderii. Iar Bursa din Hong Kong a afișat o scădere de peste 3% la închidere.
Pe roșu a deschis și bursa americană. Cel mai reprezentativ indice, care include cele mai importante 500 companii listate la New York, a înregistrat o scădere de 2,3%.
Cele mai mari scăderi, de peste 40%, le-a înregistrat bursa de la Moscova, așa cum era de așteptat, după ce tranzacționarea a fost oprită câteva ore joi dimineață.
Piețele financiare sunt dominate de incertitudine, într-un context oricum grav, în care în toată lumea inflația a fost în creștere serioasă. Ca efect imediat, am putea vedea în continuare scumpiri în lanț, spun experții.
Robert Halver, analist Baader Bank, Germania: „Inflația va crește masiv, dar băncile centrale nu vor interveni pentru că acum economia are cea mai mare prioritate. O recesiune nu poate fi exclusă, ce puțin una mică, dar suntem norocoși că datorită scăderii numărului de cazuri de Omicron, comerțul mondial a reînceput.”
Creșteri de prețuri s-au văzut deja la grâu și porumb, pe bursă de cereale, cu peste 5 procente. Sunt îngrijorări privind livrările, pentru că Rusia și Ucraina sunt în topul mondial al exportatorilor. Deocamdată, lumea întreagă așteaptă noile sancțiuni la adresa Rusiei. Sunt presiuni tot mai mari ca Rusia să fie eliminată de la sistemul SWIFT, ceea ce ar însemna blocarea tranzacțiilor în valută. Măsura ar afecta puternic tara, dar ar putea duce la probleme privind livrările de gaz în Europa și la o agravare a crizei energetice.
Într-o decizie fără precedent, Bursa de la Moscova a revenit surprizător la tranzacţionare după o pauză de doar câteva ore în care autorităţile anunţaseră că o închid din cauza situaţiei din Est,
Drept urmare, companiile sunt în cădere liberă.
Cu 55% se prăbuşesc acţiunile gigantului rus din energie Gazprom (simbol bursier GAZP), adică aproximativ jumătate din valoarea de piaţă s-a evaporat în doar câteva minute, ca o reacţie puternic negativă din partea investitorilor. Compania ajunge la o capitalizare de 35 mld. dolari.
Lukoil înregistrează o prăbuşire de 46%, Rosneft de 47%, Sberbank de 20%. Cu alte cuvinte sute de miliarde de dolari dispar în câteva minute.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 24-02-2022 15:05