2022 a început cu prețuri record la pompă: “Ca hoţii. Câte puţin să nu simţim”

×
Publicitate

2022 a început cu prețuri record, la pompă. Benzina și motorina s-au scumpit și cu 25 de procente în ultimul an, iar acum vedem noi majorări de prețuri, după ce au crescut accizele de la 1 ianuarie.

Se întâmplă asta pentru că este cerere din ce în ce mai mare în toată lumea.

S-au scumpit toate, atât benzina, cât şi motorina”.

La pompă, ca hoţii. Câte puţin să nu simţim”.

Se scumpeşte pe zi ce trece. Nu ne mai descurcăm cu plinul, e destul de greu”.

Citește și
Italia, cea de a treia economie a zonei euro, a ajuns la o datorie publică de peste 3.000 de miliarde de euro în 2025
Italia, cea de a treia economie a zonei euro, a ajuns la o datorie publică de peste 3.000 de miliarde de euro în 2025

Atât timp cât salariile rămân la fel şi restul preţurilor cresc, bineînţeles că este o problemă”.

Acum un an, un litru de benzină la pompă era în jur de 4 lei și 80 de bani. În vară, însă, prețul mediu a ajuns la aproape 6 lei, iar în noiembrie, era deja 6,3 lei. Tot atât este și acum un litru de benzină, după ce scăzuse în decembrie, însă la unele benzinării trece și 6 lei și 50 de bani. Dacă facem un calcul vedem că pentru un plin de benzină de 40 de litri, de exemplu, plătim acum în plus peste 60 de lei, față de anul trecut.

Iar prețul motorinei a urmat aceeași traiectorie. Principala cauză este creșterea prețului petrolului, însă, românii au văzut scumpiri la pompă și pentru că leul a pierdut teren în fața dolarului american. La asta se adaugă un dezechilibru între cerere și ofertă.

Răzvan Nicolescu, expert energie: “Economia s-a relansat, au fost mai multe transporturi decât în perioada de criză sanitară, oameni au circulat mai mult. În acelaşi timp, oferta nu este la fel de elastică ca şi cererea la carburanţi. E nevoie de mai mult timp pentru a face faţă din punct de vedere al ofertei la o cerere crescută, şi atunci, pe acest fond de decalaj între cerere şi ofertă, preţurile cresc.”

În plus, cum mai mult de jumătate din prețul carburanților la benzinării este reprezentat de taxe către stat, majorarea accizelor de la 1 ianuarie, cu peste 6 bani pe litru, se vede deja pe bonul de plată.

Analiștii anticipează o ușoară ieftinire în șase luni, însă pe termen scurt nu este exclus să mai vedem scumpiri. 

Claudiu Cazacu, specilist investiții:Anul acesta începe într-o notă tensionată, cu ceea ce se întâmplă în Kazahstan şi cu o reducere a producţiei în Libia, care pun presiune pe petrol. Deja putem ajunge într-un teritoriu în care lucrurile să ia viteză. Sperăm să nu se înțâmple asta, pentru că deja avem un mediu inflaţionist.”

Cu o putere de cumpărare mică, România, totuși, are printre cele mai mici prețuri ale combustibililor din regiune, alături de Bulgaria. În Germania și Franța, prețul mediu al unui litru de benzină trece de 8 lei, iar Olanda are printre cele mai mari prețuri din lume.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
Citește și...
Italia, cea de a treia economie a zonei euro, a ajuns la o datorie publică de peste 3.000 de miliarde de euro în 2025
Italia, cea de a treia economie a zonei euro, a ajuns la o datorie publică de peste 3.000 de miliarde de euro în 2025

Datoria publică a Italiei a ajuns la 3.095 miliarde de euro la finalul lui 2025, în creştere de la 2.967 miliarde de euro la finalul lui 2024, a anunţat Banca Centrală din cea de a treia economie a zonei euro.

Reacția șefului INS  după ce Marcel Ciolacu a acuzat o „grosolană manipulare” a situației economice
Reacția șefului INS după ce Marcel Ciolacu a acuzat o „grosolană manipulare” a situației economice

Tudorel Andrei, președintele INS, a reacționat la critici privind statistica oficială, explicând într-o opinie pentru HotNews.ro că revizuirile României sunt medii comparativ cu alte țări din UE, unde datele sunt ajustate pe baza agregării statistice.

CNN: Cumpărând petrol din Rusia, Ungaria alimentează mașina de război a lui Vladimir Putin
CNN: Cumpărând petrol din Rusia, Ungaria alimentează mașina de război a lui Vladimir Putin

Ungaria cumpără petrol rusesc deși ar putea apela la alte variante, se arată într-un raport care acuză Budapesta că nu transferă consumatorilor economiile realizate prin achiziționarea de combustibili ruși ieftini.

Recomandări
Oficial. Liderii coaliției guvernamentale au ajuns la o înțelegere privind măsurile care se vor aplica în perioada următoare
Oficial. Liderii coaliției guvernamentale au ajuns la o înțelegere privind măsurile care se vor aplica în perioada următoare

Liderii coaliției guvernamentale au discutat, luni, la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan, după ce câțiva miniștri ai PSD au anunțat că nu vor semna ordonanţa privind reforma din administraţia centrală și locală.

ANALIZĂ. De ce a acceptat Nicușor Dan statutul de observator al României la Consiliul lui Donald Trump: ”Era inevitabil”
ANALIZĂ. De ce a acceptat Nicușor Dan statutul de observator al României la Consiliul lui Donald Trump: ”Era inevitabil”

Politologul Cristian Pîrvulescu explică într-un interviu realizat de jurnalistul Robert Hoară pentru Știrile Pro TV de ce România a ales statutul de observator la Consiliul pentru Pace și ce consecințe poate avea această decizie în relația cu SUA și UE.

UE participă la prima reuniune a „Consiliului pentru pace”, dar fără a se alătura oficial la reuniunea lui Trump
UE participă la prima reuniune a „Consiliului pentru pace”, dar fără a se alătura oficial la reuniunea lui Trump

Un comisar european va participa în această săptămână la reuniunea inaugurală a 'Consiliului pentru pace', iniţiativă lansată recent de către preşedintele american Donald Trump, fără ca Uniunea Europeană să adere pentru moment la noua structură.