Cum li s-a părut elevilor Evaluarea Națională. Subiectele au ajuns în spațiul public înainte de încheierea probei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Candidații care au venit la examen au avut, printre alte cerințe, de caracterizat un personaj din romanele lui Constantin Chiriță, „Cireșarii”, iar majoritatea spun că nivelul de dificultate a fost moderat.
Totuși, la fel ca anii trecuți, subiectele au ajuns în spațiul public înainte de încheierea testului. Sursa este, se pare, o școală din Baia Mare, unde inspectoratul a început o anchetă.
Elev: „Subiectele au fost destul de simple”.
Elev: „Am greșit la unul, în rest a fost destul de ușor”.
Elev: „Știu că va fi bine oricum, oricât de prost va ieși”.
Elev: „Am învățat ieri”.
Femeie: „Pentru generațiile de acum, care nu mai citesc, din punctul meu de vedere se cere foarte mult!”
Tensionați, dar încrezători, cei mai mulți elevi au venit la centrele de examen cu gândul la relaxarea de după prima probă.
Elev: „O să stau un pic liniștit, apoi iar mă apuc de învățat, apoi gata, vacanță!”.
Speră la o recompensă, pentru o notă mare. Unii și-au luat răsplata în avans.
Elev: „Un mountain bike”.
Așa că sunt nevoiți să dea tot ce pot, la ambele probe.
Elevă: „Machiaj”.
Copiii au primit un mesaj de susținere și de la ministrul Educației.
Probabil că echipei ministeriale i s-a părut această încurajare suficient de inspirată, cât să fie reciclată. Este aproape identică cu cea din mesajul de anul trecut. Între timp, sistemul le cere originalitate puștilor de 14 ani, care au totuși o galerie extraordinară. Echipa națională de fotbal a postat un filmuleț cu mijlocașul Răzvan Marin, care spune „vă ținem pumnii, așa cum și voi o faceți pentru noi”.
Răzvan Marin: „Nu doar noi avem de trecut un test important zilele acestea, ci și elevii de clasa a VIII-a. Așa că vă urăm mult succes, dragi elevi”.
După o zi de pauză, joi urmează proba la Matematică.