Modifica setarile cookie
Toate categoriile

"Există o presiune foarte mare". Cât de pregătită este România pentru debutul la EURO 2024. Promisiunea lui Edi Iordănescu

Selecţionerul României, Edi Iordănescu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Munchen, înaintea debutului la EURO 2024, că "tricolorii" sunt pregătiți să dea totul împotriva Ucrainei.

"Se apropie debutul nostru la un turneu final şi resimţim asta cu multă bucurie, dar şi multă emoţie. E un moment pe care l-am dorit atât de mult şi care ne-a lipsit opt ani, dar pe care îl merităm. Există şi o presiune foarte mare, dar venită dintr-o dorinţă imensă de a reprezenta ţara şi românii. Ne dorim ca mâine şi pe tot parcursul Campionatului European toţi românii noştri să se regăsească în echipa naţională. Şi, dacă se poate, să dăm un exemplu că atunci când există unitate, spirit, muncă, seriozitate şi disciplină orice este posibil. Aşa că mâine pornim încrezători, cu entuziasm şi marcaţi de foarte multă responsabilitate. Echipa noastră va da totul, suntem pregătiţi să ne batem pentru fiecare metru de teren. În acelaşi timp, suntem convinşi că vom avea o opoziţie extrem de serioasă. Adversarul are respectul nostru total, dar atunci când începe jocul, noi avem calea noastră", a spus selecţionerul.

Întrebat dacă invazia Rusiei asupra Ucrainei îi dă adversarei de luni o motivaţie suplimentară, Iordănescu a evitat să vorbească despre acest lucru. El a explicat că din punct de vedere sportiv Ucraina are avantajul experienţei la turneele finale.

"Eu sunt un om al păcii, îmi doresc pacea, dar suntem la un eveniment sportiv şi e important să rămânem prezenţi aici, mai ales că nu avem capacitatea să schimbăm nimic. Din punct de vedere sportiv, pot spune că Ucraina are un soi de avantaj... în primul rând experienţa. Pentru că Ucraina se află la al patrulea turneu final consecutiv, a fost şi sfertfinalistă, iar asta înseamnă încredere. Are 15-16 jucători care au deja experienţa unui turneu final. Ei sunt obişnuiţi cu miza, pentru că la cluburi se bat pentru trofee an de an. Şi asta oferă un avantaj Ucrainei, îi oferă mai mult echilibru, mai multă încredere. Dar noi am încercat să ne pregătim mental cât mai bine pentru acest moment şi avem cu siguranţă atuurile noastre care pot compensa diferenţa de experienţă", a subliniat el.

În ceea ce priveşte recuperarea jucătorilor Denis Alibec şi Andrei Burcă, accidentaţi la echipele de club, selecţionerul României a afirmat: "Au fost probleme medicale. Avem însă un staff medical competent, s-a lucrat 24 din 24 de ore, am reuşit să mai îndreptăm lucrurile. Cu siguranţă mai sunt jucători care nu sunt la tonus maximal pentru joc, dar mâine să ne ajute Dumnezeu să fim inspiraţi în toate deciziile pe care le luăm. La bază va fi o analiză complexă şi la fel sper să fim inspiraţi pe parcursul jocului cu reacţiile pe care le vom avea de pe bancă. Eu garantez însă că mental fiecare jucător este la capacitate maximă".

Citește și
valentin mihăilă
Mihăilă a dezvăluit cum a reușit Edi Iordănescu să creeze un grup unit la echipa națională. "A fost şmecher!" | VIDEO

Edi Iordănescu a menţionat că echipa naţională a României este pregătită să arate cea mai bună versiune a ei la acest turneu final.

"Îmi doresc ca prin tot ceea ce facem la acest turneu final să dăm un nou început fotbalului românesc, un exemplu că poţi face performanţă atunci când faci lucrurile pas cu pas, cu răbdare şi multă convingere. Suporterilor români le promit ce le-am promis şi în alte rânduri, şi anume că acest grup de la echipa naţională va da totul, indiferent de momentele prin care va trece, pentru că vom întâlni cele mai bune echipe. Istoricul echipei naţionale la Campionatul European nu este unul foarte bogat şi ne dorim să facem mai bine decât s-a făcut în trecut, să fim un exemplu pentru tineri. Fiecare jucător în parte este pregătit, grupul este pregătit, toţi suntem pregătiţi pentru a prezenta cea mai bună versiune a noastră. Putem vorbi de obiectivul de a ieşi din grupă, cu siguranţă ne dorim, dar trebuie să o luăm pas cu pas", a adăugat tehnicianul.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte selecţionata Ucrainei, luni, de la ora 16:00, la Munchen, în prima sa partidă de la Campionatul European din Germania. Meciul va fi transmis în direct de PRO TV și VOYO

În celelalte două partide din Grupa E, România va înfrunta selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult