Naţionala s-a pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia. VIDEO
Potrivit FRF, antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute au fost deschise presei, oferindu-le jurnaliştilor ocazia de a surprinde câteva momente din pregătirile tricolorilor.
Stadionul are o istorie bogată, a fost inaugurat iniţial în 1923 şi a trecut prin mai multe renovări, ultima având loc în 2004, cu ocazia Cupei Mondiale din 2006. Cu o capacitate de 42.301 locuri pentru EURO 2024, stadionul oferă însă condiţii excelente atât pentru jucători, cât şi pentru spectatori, fiind unul dintre cele mai moderne stadioane din Germania, în ciuda vechimii sale.
Sâmbătă seară, UEFA estimează că jumătate din locurile disponibile vor fi ocupate de fani români.
Meciul România Belgia poate fi urmărit la Pro TV și pe VOYO mâine de la ora 22.